„Cursa de șoareci” este probabil una dintre cele mai faimoase romane polițiste ale tuturor timpurilor. Inspirată dintr-o întâmplare reală, petrecută la 1945, cartea va fi rapid adaptată pentru o piesă de teatru și câteva ecranizări. Deși pare incredibil, piesă se joaca până în zilele noastre în marile teatre ale lumii. Ironia sorții face că Agatha Christie însăși să nu aibă încredere în această operă a sa și să declare într-un interviu că ecranizarea se va pierde în timp.
După cum ne-a obișnuit, cartea este plină de mister, iar acțiunea este puternică și susținută cu fel și fel de artificii literare. Romanul aduce în prim plan o atmosferă regală, elegantă, iar povestea începe cu o tăcere stranie și prevestitoare de rău. Avem următoarele ingrediente: trei copii orfani aflați în îngrijirea unui cuplu de fermieri britanici, o moarte suspectă și un mister înfricoșător.
La douăzeci de ani distanță de la moartea unuia dintre copii, opt personaje suspecte se regăsesc sub acoperișul aceluiași stabiliment. Cumva, fără a avea habar, fiecare are o legătură, cunoscută sau nu, cu moartea celui mic. Agatha Christie aduce o undă de mister, de gotic, și îmbină cumva realul cu fantasticul. Atmosfera stranie este păstrată până la finalul cărții, iar faptul că se inspira dintr-un vas real, va înspăimânta publicul.
Titlul este și el sugestiv, căci cei opt participanți la acțiune sunt cumva prinși într-o cursă contra cronometru și nu toți vor scăpa în viață. Este cunoscut faptul că familia adoptivă nu îi trata bine pe cei trei copii și că aceștia erau adesea supuși la rele tratamente, însă de aici până la crimă pare a fi drum lung. Poirot apare, că de obicei, de niciunde și este prins în această tumultoasă și macabră situație. Detectivul începe o anchetă și ajunge la concluzii de-a dreptul șocante. Aici, în decorul acesta aristocratic, nimeni nu este cine pretinde, iar legăturile sunt mai strânse decât ne-am imagina.
Fiecare participant la acțiune are un secret care, fără să știe, se leagă de un secret al altui personaj. Nimeni nu mărturisește adevărul, nimeni nu își arată adevărata față, dar toți se declară nevinovați.
Autoarea îi alocă sarcini suplimentare lui Poirot și îl trimite cumva în trecut, fără să îi ofere vreun indiciu în plus ori vreo pistă pe care să o poată urmări. Sfârșitul este neașteptat, greu de digerat și evocat într-o manieră deosebită de către regina romanelor polițiste. Cartea se distribuie masiv în Europa și nu numai, este tradusă în peste 50 de limbi de circulație internațională. La numai un click distanță, pe site-ul anticariatul nostru, romanul se regăsește în mai multe ediții: Multipress International (1997), Sfynx (1990).