Autor canadian, plin de farmec și menit să aducă o nouă față literaturii de suspans, se remarcă printr-o serie de lucrări care mai de care mai interesante și mai palpitante. Adesea, este comparat cu Agatha Christie sau Gaston Laroux, dar are un aer original și diferit. Nu de puține ori, personajele sale sunt inspirate din realitatea zilelor sale și din evenimente pe care le-a trăit de-a lungul timpului.
Fiecare manuscris pe care-l semnează autorul ne surprinde și ne șochează, iar personajele sale sunt construite cu ironie și umor. Flavia de Luce este din nou în centrul acțiunii și reușește să ne cucerească cu maniera în care se adaptează la orice situație, deși are numai 11 ani.
Fetița aceasta ageră, plină de viață, are un dar extraordinar și o capacitate de a descurca fel și fel de mistere. Un fel de Sherlock Holmes feminin, care dă dovadă de o inteligență deosebită și de un spirit de observație extraordinar.
Când o bătrână ghicitoare zace moartă la marginea unui lac, Flavia are de înfruntat și de dezlegat un nou mister complicat. Fetița pasionată de chimie reușește să pună cap la cap toate piesele unui puzzle mortal, iar nebunia se declanșează numaidecât. Treptat, Flavia devine maestră în meseria de detectiv, iar ceilalți sunt captivați și surprinși de felul de a fi al acesteia.
Povestea este demnă de un vechi film de la Hollywood, iar personajele sunt angrenate într-un carusel de trăiri și emoții. Nimeni nu este cine pretinde, la mijloc este o moștenire uriașă, moarta pare să aibă secrete teribile, iar apropiații acesteia par a fi prinși într-o mare minciună.
Pe parcurs, lucrurile devin din ce în ce mai complicate și mai greu de asimilat, iar raporturile dintre personaje se schimbă în numai câteva zile. Flavia este privită cu suspiciune, iar abilitățile sale sunt puse la îndoială de familia răposatei. Cum poate o fetiță de numai 11 ani să știe atâtea, să descopere secrete teribile și să descifreze misterele morții? Acestea sunt cele mai întâlnite întrebări pe care și le pune audiența, dar care nu vor rămâne fără răspuns.
Finalul scrierii este dramatic și plin de sens, iar Flavia devine o adevărată eroină pentru comunitatea din care face parte. Ulterior, suntem martori la câteva pasaje pe care scriitorul i-le dedică acesteia și în care încearcă să ne determine să înțelegem mai bine personalitatea și acțiunile micuței.
Romanul va fi tradus în mai multe limbi de circulație internațională, distribuit masiv pe piața de carte din Europa și nu numai, iar numele lui Bradley va atinge legenda. Studiourile HBO vor folosi manuscrisul pentru o producție de succes și celebritatea autorului va atinge cote maxime. Flavia de Luce va deveni favorita noastră și o vom urmări cu interes și-n alte scrieri viitoare.
Pe site-ul nostru, la numai un click depărtare, romanul este disponibil în mai multe ediții, după cum urmează: Trei (2008), Trei (2003).