O portie zilnica de intelepciune


Alan Cohen - O portie zilnica de intelepciune
Alan Cohen s-a născut în 1946 într-un mic orășel din Statele Unite, și încă din copilărie și-a dorit să fie un guru al vorbelor înțelepte. A muncit din greu și a așa a ajuns să scrie in diverse publicații locale și într-un final să fie alături de Oprah pe micile ecrane. În cariera sa a scris peste 20 de cărți ce au fost traduse în 37 de țări și bineînțeles au ajuns best-seller. Și-a concentrat atenția pe iertare, acceptare și iubire și a reușit să schimbe mentalitatea a mii de oameni. Cu toate că pare doar un șaman ce ne povestește despre viață, Cohen este pasionat de surf și drumeții iar în acest moment locuiește în Hawaii.
Printre titlurile publicate se numără Tao pe înțelesul tuturor, Secretul Domnului everit sau Ne e suficient. Puterea de a deveni mulțumit.
"O porție zilnică de înțelepciune" a apărut pentru prima dată în 1996 în limba engleză. În limba română apare la editura For You ín 2013, ediție ce a fost urmată de cea din2021.
Cum ar fi să îți începi sau sfârșești ziua cu câteva cuvinte ce îți vor gâdila mintea? Cohen s-a gândit la asta și a și pus în practică iar de aici s-a născut această carte. In fiecare zi a anului trebuie să îți aloci câteva minute să citești cele câteva rânduri scrise parcă de îngeri. Uneori sunt afirmații, alteori sunt mici fragmente de rugăciune sau rânduri ale filosofilor, iar în unele zile citate înțelepte. Lasă-ți subconștientul să zburde printre cuvinte frumoase iar pe tine lasă-te să visezi zi de zi. Chiar și atunci când te simți singur, aceste rânduri vor fi alături de tine iar dacă vrei să plângi vor fi umărul pe care să te sprijini. Dacă ai nevoie de inspirație poți deschide o pagină la întâmplare și cu siguranță vei lua o doză de imaginație completă.


sus