Alan W. Watts a fost printre primii filosofie de origine engleză ce a adus în prim plan tradițiile asiatice cu privire la modul de viață. La 23 de ani s-a mutat din Kent în New York, unde a început să studieze Zen-ul, apoi a urmat facultatea de studii asiatice din California. În această perioadă publică și prima sa carte care nu se va bucura de un succes prea mare pentru că oamenilor le e frică de teoriile budiate sau taotiste. Totuși, în 1947 reușește să capteze atenția publicului cu În spatele spiritului. Studiul necesității religiei mistice. Cu toate că era un adept al unei vieți ordonate și fericite, Watts a fost un mare fumător de-a lungul vieții iar în ultimii ani și-a dat frâu liber și în fața băuturii. Secretul vieții sale fusese aparent "Trebuie să știi când să te oprești", mai ales că asta i-a provocat un infarct.
Cartea "Calea Zen" a fost publicată pentru prima dată în 1957 la editura Vintage Books. În limba română apare la editura Humanitas în 1997 și 2012 și la editura Herald în 2015.
De multe ori în viață ați folosit cuvântul zen sau ați auzit oameni vorbind despre asta, dar oare știți cu adevărat ce înseamnă? Realitatea este mult mai greu de înțeles, este vorba despre o filosofie ce s-a dezvoltat acum mii de ani și a reușit să adune milioane de adepți. Cele trei teorii principale sunt: Zen-ul ne ajută să vedem lucrurile cu exactitate, Totul ține de naturalețe și spontaneitate și Meditația este utilă doar atunci când vezi lumea așa cum este. Pentru cei ce au înțeles acestea, căutarea fericirii a devenit o prostie pentru că asta înseamnă implementarea unei idei false că în lume există numai bine. Durerea este inevitabilă și este un alt aspect al plăcerii. Ca să ajungi bine cu tine însuți, de exemplu atunci când îți rezolvi traumele din trecut, trebuie să treci puțin prin iad pentru a înțelege de unde a pornit totul. Nu trebuie să umblăm după un scop în viață pentru că ceea ce ne este dat vine la un moment dat, trebuie doar să învățăm să așteptăm pentru că destinul nu e prea prietenos cu nerăbdătorii. În Europa nu prea se practică asta, scopul vieții trebuie să îl găsești de tânăr și să lupți să ajungi acolo cât mai repede. Lăsați emoțiile libere, spuneți ceea ce aveți de spus, doar așa veți fi liberi cu voi înșivă dar și cu cei din jur. Instinctul nu o să vă mintă niciodată, aveți încredere în el. Atunci când meditați, nu o faceți pentru a vă purifica mintea, ea este deja în acea stare, ci faceți-o pentru a vă conecta cu natura, pentru a observa realitatea și pentru a privi dincolo de aparențe. Cel mai simplu lucru pe care îl puteți încerca în acest sens este să mergeți cu tălpile goale pe o pajiște. Trupul vostru va fi în comuniuni cu natura, aerul respirat va fi mai clar iar mintea va primi totul cu bucurie. Zen-ul începe cu un gol minunat după ce înlăturăm din jurul nostru obiectele de zi cu zi. Dacă stați într-o cameră goală probabil o luați razna, dar fix asta trebuie să învățați.