Romanul “Punct contrapunct” de Aldous Huxley a apărut în anul 1928 la editura Chatto & Windus din Londra, fiind mai apoi printată și în Statele Unite în același an la editura Doubleday, Doran and Company.
În România romanul apare la editura Contemporană în anul 1935 în două volume traduse de prozatorul Jul Giurgea, iar printre alte edituri importante putem aminti de Editura Naționala Ciornei din 1951 sau de Editura pentru Literatură, în anul 1965.
Aldous Huxley s-a născut la data de 26 iulie 1894 în localitatea Godalming, Surrey din Marea Britanie.
Huxley este cunoscut pentru romane, literatură de călătorie, povestiri, eseuri sau scenarii de film. În cursul vieții, Huxley și-a schimbat concepția și viziunea asupra vieții, trecând de la studiul umanist la cel legat de spiritualitate.
Primii pași în literatură i-a făcut la vârsta de 17 ani, atunci când a terminat primul roman, însă debutul pe scena marilor scriitori profesioniști l-a avut la vârsta de 20 de ani.
Printre cele mai de seamă opera ale autorului putem aminti de “Minunata lume nouă” în anul 1932, “Timpul are un sfârșit” în anul 1944 sau “Reîntoarcere în minunata lume nouă” din anul 1958.
Huxley a realizat o frescă a infernului burghez, capabilă să indice contemporanilor săi , care îi înțelegeau jocurile inteligenței, primejdia ce pândea omenirea.
Lumea care populează “Punct contrapunct” face parte din inteligența londoneză, personaje evoluate, sclipitoare, dar apăsate de atmosfera încărcată a epocii postbelice: mai precis, e vorba de două grupuri intim legate: aristocrația cu pretenții culturale și scriitorii la modă.
Autorul nu acordă o pondere deosebită personajelor, ci trăsaturilor general-umane care le caracterizează, astfel fizicul e creionat rapid și întâmplător, mai multă insistență fiind depusă pentru a descrie cadrul în care acești oameni se mișcă: casa, piesele de artă, ticuri în vorbire ce țin de o anumită nevroză, astfel Huxley scoate în evidență laturile negative ale personajelor, ca visarea maladivă a lui Marjorie sau complexele de inferioritate ale lui Illidge.
Autorul caută să pună în lumină cu o evidentă preocupare, infirmitate oamenilor pe care îi pune în mișcare, într-o mișcare ce nu scoate în evidență activitatea ci gesturile sau discuțiile dintre personaje.
Romanul transpune dezechilibrul spiritual postbelic din societatea londoneză, autorul reușind să implementeze o nouă tehnică narativă pentru acea epocă, tehnică pe care o cunoaște din zona cinematografică, astfel apare cât mai des monologul interior, iar toată acțiunea este umbrită de această tehnică original folosită de autor metamorfozând cronologia evenimentelor într-un instantaneu cinematografic.