Aleksandr Soljenitin - Pavilionul cancerosilor

Romanul autobiografic al scriitorului rus Aleksandr Soljenițîn avea să cucerească rapid publicul din întreaga lume și să stârnească numeroase controverse de-a lungul anilor. Publicat pentru întâia oară în 1966 și interzis în Rusia un an mai târziu, manuscrisul stabilește un record de vânzări la doar câteva luni de la apariție. Romanul este disponibil în mai multe ediții pe site-ul anticariatului nostru, după cum urmează: Cotidianul (2009), Univers (2009), Albatros (1997).

Soljenițîn își pregătea de ceva vreme „Arhipelagul Gulag", iar „Pavilionul canceroșilor” vine ca un avertisment asupra a ceea ce avea să urmeze. Acțiunea romanului îl are în centru un personaj straniu și greu de înțeles la prima vedere. Pe fundalul unei Rusii zbuciumate de controlul comunist, guvernată de un conductor însetat de putere, au loc fel și fel de nelegiuiri. Lagărele rusești există, ascunse cumva de ochii lumii, dar cunoscute de toți, cetățenii sunt oprimați și neîndreptățiți la orice pas, iar viața tihnită este numai o iluzie.

Într-un decor aproape ireal, de o tristețe fără margini, sunt îngrămădiți oameni din toate colțurile țării, necunoscuți, dar aflați împreună într-o luptă colectivă pentru supraviețuire. Peisajul acesta dezolant ne va rămâne întipărit pe retină multă vreme după ce vom ajunge la finele romanului. Personajele lui Soljenițîn sunt guvernate de frică, dar unite de speranță și credincioase. Aici, în spitalul acesta, trecutul nu mai contează, răul parcă s-a adunat tot într-un singur loc și nu vrea să dispară cu niciun chip.

Frica de moarte este la orice pas, iar lupta cu boala este una cruntă. Însingurarea și disperarea personajelor transformă cartea într-un manuscris excepțional despre umanitate și empatie. Strigăte de durere, urlete de neputință și lacrimi de amărăciune sunt imaginile descrise cu măiestrie de autor. Pe alocuri, Soljenițîn ne aduce aminte despre naivitatea, ori despre prostul obicei al oamenilor de a lua totul de a gata, de a crede că totul li se cuvine.

Eroii rusului sunt diverși și provin din mai multe medii, ori duc în spate povești de neimaginat. Ciudat, dar în fața destinului sunt mici, atât de mici și neînsemnați, chiar și cei mai bravi dintre ei. Finalul operei este neașteptat și catastrofal, câteva pasaje vor să explice cititorului ideea conform căreia moartea înseamnă uneori eliberare. Soljenițîn își conturează pătimaș tabloul, în nuanțe monocrome și triste, însă solemne și de neuitat.

Autorul își zugrăvește opera în mister și întuneric, fără să ofere protagoniștilor nici măcar o urmă din lumina palidă a speranței.

Epopeea lui Soljenițîn este de o frumusețe deosebită, dar sfâșietoare, dramatică și înduioșătoare. Într-un decor macabru, iau naștere povești de dragoste ori alte legături neobișnuite, însă astfel de scene sunt puține la număr.