Despre Alexandru Odobescu
S-a nascut in Bucuresti, la 23 iunie 1834, provenind dintr-o familie de boieri cu proprietati intinse in tinutul Teleormanului. I-a avut ca parinti pe generalul Ioan Odobescu, unul dintre initiatorii si organizatorii armatei nationale romane infiintata la 1830, si pe Ecaterina (nascuta Caracas), fiica doctorului Constantin Caracas.
Si-a inceput educatia in casa parinteasca si a fost elevul institutorului Barzotescu. Dupa ce a dat un examen cu Petrache Poenaru, a devenit elev al Colegiului Sf. Sava (1848). Aici i-a avut colegi pe Theodor Aman, viitorul mare pictor, si pe Alexandru Sihleanu, poetul „lira de argint”, asa cum l-a caracterizat Eminescu in Epigonii. Din aceasta perioada dateaza prima sa incercare literara: Mihai Viteazul, infatisare dramatica in trei parti.
Impreuna cu alti colegi romani, in 1851 a infiintat Junimea Romaneasca, societate politica si culturala a studentilor romani din Franta. In primul numar care a aparut la Paris, a publicat, nesemnat, articolul Muncitorul roman.
Dupa finalizarea studiilor liceale si-a sustinut bacalaureatul in litere si s-a inscris la Facultatea de Litere de la Sorbona, pe care nu o va termina, neprezentandu-se la examenul de licenta. In anul 1855 a fost numit sef de masa la Postelnicie, apoi procuror la Curtea de Apel Bucuresti si functionar la Ministerul Cultelor. In acelasi an i-a aparut Oda Romaniei si Intoarcerea in tara pe Dunare.
La 14 august 1858 s-a casatorit cu fiica Ruxandrei Baleanu si a contelui rus Pavel Kiseleff, Alexandra (Sasa) Prijbeanu; din aceasta uniune va aparea singura lor fiica, Ioana.
In anul 1860 i-a aparut nuvela istorica Doamna Chiajna. In acelasi an a aparut si in volumul Scene istorice din cronicile romanesti: Mihea Voda cel Rau. Anul urmator a scos Revista romana pentru stiinte, litere si arte in care a tiparit, de-a lungul anilor, printre altele: Istoria romanilor supt Mihai-Voievod Viteazul de Nicolae Balcescu, Cugetarile lui Alecu Russo si Ciocoii vechi si noi de Nicolae Filimon.
In anul 1862 domnitorul Alexandru Ioan Cuza l-a numit director in Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice. In anul urmator a devenit ministru al Cultelor si Instructiunii Publice, apoi ministru ad-interim, la Ministerul Treburilor Straine.
La propunerea lui Al. Papiu Ilarian, in anul 1870 a fost ales membru al Societatii Academice Romane (vechea denumire a Academiei Romane). Un alt an important pentru Odobescu este 1873; a fost ales membru corespondent al Institutului arheologic din Roma. In 1874 a devenit director al Teatrului National din Bucuresti. Tot in 1874 i-a aparut eseul Pseudo-Kinegeticos si povestirile Jupan Ranica Vulpoiul si Tigrul pacalit.
Dupa ce a fost ales secretar general al Academiei Romane, s-a stabilit la Paris pentru un an, unde a indeplinit si functia de secretar de legatie. Activitatea sa a fost distinsa cu gradul de comandor al Ordinului Steaua Romaniei. In 1885 a demisionat si a revenit la Bucuresti.
Starea sa de sanatate s-a deteriorat si a fost nevoit sa se angajeze ca profesor de istorie la liceul particular Sf. Gheorghe. In luna octombrie a anului 1891 a devenit directorul Scolii Normale Superioare. In aceasta perioada a publicat manuale scolare, printre care si unul de gramatica. Anul ce a urmat i-a adus o surpriza cu totul socanta: s-a indragostit de o profesoara cu treizeci de ani mai tanara, Hortensia Keminger. Dupa cum istoricul Ion Bulei a sustinut, sotia lui Odobescu a dovedit o nesperata ingaduinta, uluind cu gestul de a-i cere Hortensiei sa il accepte pe sotul sau si sa se casatoreasca. Aceasta tanara a respins aceasta propunere.
In ianuarie 1895, aproape complet izolat, s-a retras intr-o locuinta din strada Cuza Voda, nr.5, cautandu-si linistea si afundandu-se in studii personale. Pe 10 noiembrie, ajuns la disperare din cauza bolii, s-a sinucis printr-o supradoza de morfina.
Opera: Oda Romaniei (1855); Intoarcerea in tara pe Dunare (1855); Mihnea Voda cel rau (1857); Doamna Chiajna (1860); Cateva ore la Brasov (1862); Psaltirea lui Coresi (1862); Notice sur la Roùmanie (1868); Pseudo-kyneghetikos (Fals tratat de vanatoare, 1874); Curs de arheologie. Istoria arheologiei. Studiul introductiv la aceasta stiinta (1877); Motii si curcanii (1878); Zece basme mitologice (1887, onorata cu Premiul Nasturel-Herescu al academiei Romane); Tezaurul de la Pietroasa (1889); Scene istorice; Jupan Ranica Vulpoiul.