Alexandru Vlahuta - Mogaldea

Alexandru Vlahuță a fost un scriitor român, una dintre cele mai cunoscute cărți ale sale fiind "România Pitorească".

Cartea "Mogâldea" îl are în prim-plan pe Mogâldea, zis și "Michiduță", un fost coleg al autorul din școala primară. Nu îi era drag, deoarece avea o fire răutăcioasă, iar de fiecare dată când se uita la el se strâmba. Naratorul a fost fericit atunci când într-o zi domnul profesor Udrea l-a luat de urechi pe Mogâldea, "turnându-l la bancă". Cei care ajungeau în această postură, erau puși cu pieptul pe capătul băncii, în timp ce un monitor îl ținea bine de grumaz, altul de picioare, iar profesorul îl lovea cu o nuia pe spate, pentru a goni mintea la cap. Uneori, profesorul se înfuria strașnic de țipetele copilului în cauză, ș-atunci dădea mai tare, nuielele rupându-se una după alta, acest lucru supărându-l și mai rău pe domnul profesor. Mogâldea avea ochi de drac împielițat, răsucindu-și capul exact ca un viezure, o clipă n-având astâmpăr, naratorul neînțelegând unde dispărea acesta în timpul recreației; când o zbughea pe poartă cu câțiva prieteni de-ai lui, atunci când reveneau la ore având toți un aer misterios și viclean. Tatăl lui Mogâldea era legător de cărți, locuind peste drum de școală. Lui Vlahuță i-a fost mereu frică de Michiduță, neînțelegând de ce, cu atât mai mult că era mai mare ca vârstă decât colegul său problematic, crezând probabil că la un moment dat acesta îl va umili. Într-o zi, după ce domnul Udea le explicase copiilor din clasă "prinderea lui Iisus din grădina de la Ghetsemani", îi întrebase cine o poate spune și el în același mod. Deși îi bătea inima destul de tare din cauza emoțiilor, Vlahuță ridică două degete, dorind să o spună el, în final, domnul profesor fiind atât de impresionat de modul în care a depănat acesta povestea încât la final i-a spus "bravo, piciule", în obrajii lui Vlahuță strângându-se tot sângele, fiind numit și monitor al clasei a VII-a. Acest lucru i-a adus multe emoții mari și fericite, simțindu-se fericit și mândru, așa cum nu s-a mai simțit niciodată. De acum avea ca sarcina ca dimineața și la amiază să îl asculte pe Michiduță, să îi verifice caietele, să îi pună note la învățătură și la purtare, în catalogul lui, scris de "moș Petrachi" cu cele mai frumoase litere gotice. În următoarea recreație, Mogâldea îi spune să vină cu ei la el la prăvălie. Când ajunseră la el acasă, la o fereastră stătea o bătrână ce se uita cu drag la ei, o bură de ploaie lustruindu-le ghiozdanele de glant. Au mers cu toții până în fundul grădinii, acolo unde Michiduță a scos o cheie din buzunar, descuind lacătul și dând la o parte ușa. În interior, pe polițele albe de brad, pe de o parte și de alta, în gârliciul pivniței erau prezente toate bunăciunile pământului. În cutii de carton erau puse bine: rahat, smochine, roșcove, halva, migdale, cofeturi. Pe o tăviță de mucava micuțul negustor își servi mușterii cu o îndemânare care îl uimea pe narator, cântărind tot ce dădea. Când îl întrebă Mogâldea pe Vlahuță ce vrea, acesta se uită cu poftă la un botișor de icre negre, cât o nucă, așezate frumos pe o frunză de viță. Se gândea că nu are niciun gologan, dar îi lasă gura apă. Ceea ce alesese să facă pentru a primii trei firmituri cât grăunțele de păpușoi, avea să îl coste mai târziu. 

Cartea "Mogâldea" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în cinci ediții, și anume: Ion Creangă (1979), Tineretului (1968), Agora (2006), Ion Creangă (1972) și Tineretului (1960).