Alexis Carrel - Omul, fiinta necunoscuta

Alexis Carrel, născut la 28 iunie 1873, a fost un cunoscut chirurg și biolog francez, laureat la Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină - pentru tehnicile de pionierat de sutură vasculară. De asemenea, el a inventat prima pompă de perfuzie, împreună cu Charles Lindbergh, astfel deschizând calea către transplantul de organe, fiind un pionier și în transplantologie și chirurgie toracică.

În cartea sa, intitulată "Omul, ființă necunoscută", publicată în anul 1935, Alexis Carrel s-a străduit să deosebească limpede cunoscutul de plauzibil, și să recunoască existența necunoscutului și a incognoscibilului. El a considerat ființa umană ca o totalitate a observațiilor și a experiențelor din toate timpurile și din toate țările. A avut șansa de a trăi în condiții care i-au permis să studieze, fără trudă sau merit din partea sa, fenomenele vieții în tulburătoarea lor complexitate, putând să observe aproape toate formele activității omenești, cunoscând oameni mici și mari, sănătoși și bolnavi, savanți și ignoranți, slabi de îngeri, nebuni, iscusiți, criminali, frecventând țărani, proletari, funcționari, oameni de afaceri, negustori, politicieni, soldați, profesori, învățători, preoți, aristocrați, burghezi. În același timp, a văzut jocul mecanismelor secrete care, în adâncul țesuturilor, în vertiginoasa imensitate a creierului, sunt substratul tuturor fenomenelor organize și mintale. Înainte de a începe să scrie această lucrare, autorul și-a dat seama cât e de dificilă și aproape imposibilă, însă a întreprins-o numai pentru că cineva trebuia s-o facă, deoarece omul nu mai e astăzi în stare să urmeze civilizația pe calea pe care ea s-a angajat, deoarece, pe această cale, el degenerează. Fascinat de frumusețea științelor materiei inerte, el n-a înteles că corpul și conștiința lui urmează legi mai obscure, dar tot atât de inexorabile ca și cele ale lumii siderate, și că nu poate să le înfrângă fără pericol, trebuind neapărat să ia conștiință de relațiunile necesare care îl unesc cu lumea cosmică și cu semenii lui, precum și de relațiunile dintre țesuturile și spiritul lui. Prin această carte, autorul își dorește să pună la dispoziția fiecăruia un ansamblu de date științifice cu privire la ființa omenească a epocii noastre.

Domnește o inegalitate ciudată între științele materiei inerte și cele ale ființelor vii. Astfel, astronomia, mecanica și fizica au la baza lor concepte care se pot exprima concis într-un limbaj matematic, dând universului liniile armonioase ale monumentelor Greciei Antice, și învăluindu-l în rețeaua strălucitoare a calculelor și ipotezelor lor. Aceste științe urmăresc realitatea dincolo de formele obișnuite ale gândirii, până la inexprimabile abstracții făcute numai din ecuații de simboluri. Nu la fel stau lucrurile în cazul științelor biologice, cei care studiază fenomenele vieții sunt ca și pierduți într-o junglă încâlcită, în mijlocul unei păduri fermecate, ai cărei copaci nenumărați și-ar schimba mereu locul și forma. Ei se simt împovărați de o îngrămădire de fapte, pe care izbutesc să le descrie, dar pe care nu le pot defini prin formule algebrice. Știința ființelor vii, în general, și a individului uman, în particular, se găsește încă într-o stare descriptivă, omul fiind un tot indivizibil, de o mare complexitate. Este imposibil să îți faci o concepție simplă despre acesta, neexistând o metodă care să-l îl poată cuprindă în același timp în ansamblul, în părțile și în relațiile lui cu lumea dinafară. Încetineala progresului în cunoașterea ființei umane, față de splendida ascensiune a fizicii, astronomiei, chimiei și a mecanicii se datorează lipsei de răgaz, complexității subiectului, formei inteligenței noastre, știința ființei umane fiind, dintre toate științele, aceea care prezintă mai multe dificultăți.

Cartea "Omul, ființă necunoscută" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în trei ediții, și anume: Tedit FZH (1994), Cugetarea Georgescu Delafras (1944) și Cugetarea (1939).