Mitul copilului rasfatat

Edițiile aflate acum în stocul anticariatului PrintreCarti.ro - Comandă online!

Alfie Kohn - Mitul copilului rasfatat -30% Vezi detalii Alfie Kohn - Mitul copilului rasfatat IN STOC Pret: 22,00Lei 15,40 Lei

Alfie Kohn s-a născut pe 15 octombrie 1957 la Miami și încă de pe băncile facultății a ajuns un susținător al educației progresiste. După multe cercetări și experimente sociale a început să scrie cărți despre cum comportamentul unui om are de a face în mare parte cu impactul părinților din copilăria sa și așa a ajuns în război cu conservatoriștii. Este savant independent, lucrează singur pentru a crea o lume mai bună și mai fericită pentru viitoarele generații iar zecile sale de cărți din domeniu au început să își pună amprenta în rândul părinților din întreaga lume. Pedepsiți prin recompense sau Parenting necondiționat sunt doar două dintre titlurile ce au un impact foarte mare chiar și pentru adolescenți.
Cartea "Mitul copilului răsfățat" a fost publicată pentru prima dată la editura Da Capo Books în anul 2014. În limba română apare la editura Herald în 2017 și 2022.
Încă din vremea Greciei Antice s-a crezut că cel mai rău lucru în creșterea copilului a fost permisivitatea. Într-adevăr, nu trebuie să îi permitem să facă tot ceea ce dorește pentru că unele acțiuni pot fi periculoase dar permisivitatea și-a schimbat sensul de-a lungul timpului. În primul rând trebuie să comunicăm, să le explicăm de ce nu este bine să facă ceva, de ce dacă aleargă pot cădea de exemplu. Problema în ziua de astăzi a ajuns să fie părinții prea protectivi. Nu putem ține copiii într-o bulă de cristal, trebuie să găsim un echilibru ce mai apoi să se reflecte în comportamentul lor. John examinează această antiteză cu ajutorul social media și a interviurilor iar rezultatul este unul extraordinar. Mulți dintre părinți nu utilizează recompensele care sunt importante chiar și în viața de adult. De ce să nu le dăm încă o jumătate de oră voie la televizor sau o ciocolățică atunci când fac ceva nou sau ceva corect? Unii părinți consideră că nu au nevoie de așa ceva pentru că viața este grea și se vor obișnui să primească mereu câte ceva, iar și sunt categorizați ca fiind conservatori. Chiar și la școală se întâmplă să nu fie totul așa cum își doresc părinții. Câți oameni cunoașteți ce nu au excelat la școală și mai apoi au ajuns pe poziții de conducere sau au propria afacere? Mulți, pentru că acele note nu vor reflecta niciodată aptitudinile sau inteligența cuiva. Poate că cea mai importantă regulă din toată cartea este aceea de a-i stârni copilului curiozitatea și de a-l lăsa să exploreze. Doar așa poate asimila cunoștințe noi și își poate da seama ce ar vrea să facă în viitor. Dacă îl ținem pe un program ce presupune doar școală, teme și somn, atunci inteligența sa, și aici vorbim și de cea emoțională, nu se vor dezvolta. Lăsați-l să danseze, să picteze sau chiar să meargă la lupte dacă asta îi aduce fericirea și satisfacerea.


sus