Alfred Adler - Psihologia scolarului greu educabil

Medic psihiatru austriac, este renumit pentru capacitatea sa de evocare și pentru felul în care se raportează la cazurile clinice pe care le studiază. Pune umărul la formarea școlii vâneze și scrie cu patos fel și fel de tratate în acest sens. Colaborează strâns cu Freud, iar tratamentele lor inovatoare vor duce psihologia la un nivel mult mai ridicat, iar manuscrisele sale vor fi traduse în mai multe limbi străine și distribuite masiv în lume. El se axează pe cercetarea individului ca pion singular, dar și pe studierea acestuia în relație cu alți subiecți. Spre deosebire de Freud, nu crede într-un tratament miraculos, ci într-o testare continuă a mai multor terapii.

Primele sale cazuri vor fi documentate într-un jurnal care avea să apară pe piață în anii săi de bătrânețe, iar publicul va înțelege atunci cum funcționa psihologia veche. Independentă de psihoterapie, psihologia lui Adler este neconvențională și plină de mister. El însuși nu găsește explicație pentru felul în care subiecții săi reacționează la anumite tratamente. În mod paradoxal, în jurnalul pe care îl ține, scrie și evenimentele de care este surprins și modul în care acestea îi vor influența traiectoria medicală.

Lucrează o vreme la diverse teorii privind inconștietul uman și felul în care acesta îi ghidează pe indivizi. Fiecare cercetare a sa are rezultate extraordinare. De exemplu, el descoperă și susține existența unui complex de inferioritate, care îi face pe unii indivizi să acționeze în funcție de propriile lor frustrări. Prin urmare, scrierile sale vor deveni o piatră de temelie în cariera mai multor doctori și învățăcei. Spre surprinderea multora, este printre puținii care susțin feminismul și reușește chiar să scrie o teză pe acest subiect.

În colaborarea sa cu Freud, este magistral și încrezător, iar pledoaria sa pentru regăsirea de sine și îmbrățișarea traumelor este privită cu scepticism de unii intelectuali.

În scrierea de față, autorul se preocupă de cazurile elevilor greu educabili, care nu se pot adapta în medii academice. Cumva, scrierea sa este un soi de manual nemaipomenit, care ajută la formarea unor noi grupe de elevi. Cartea are un plus de psihologie, iar autorul știe cum să jongleze cu situațiile pe care le expune. Fiecare copil deține un univers interior, care, atunci când este exploatat, înflorește și devine din ce în ce mai deschis. Astfel, indivizii timizi sunt analizați diferit de autorul nostru, iar părinții pot nota anumite reguli de comportament pentru a-i educa.

Când spunem educație, ne referim, mai ales, la maniera în care ne raportăm la crizele adolescentine, la toanele adolescenților, dar și la certe tulburări de care aceștia au parte. Autorul susține că terapia este calea spre vindecare și este de părere că orice om ar trebui să apeleze la ea. În mod straniu, cartea va fi privită cu scepticism imediat după apariție, dar apoi va fi integrată în mai multe programe școlare și educative.

Pe site-ul nostru, la un click depărtare, aceasta este de găsit în mai multe ediții: Univers (2001), IRI (1995).