Despre Alice Voinescu
Alice Voinescu (n. 10 februarie 1885 - d. 4 iunie 1961), fiica juristului Sterie Steriadi si a Massincai Poenaru, a fost scriitoare, eseista si prima femeie doctor in Filosofie din Romania.
Si-a luat licenta in litere si filosofie la Universitatea din Bucuresti (1908). L-a avut ca profesor coordonator pe Titu Maiorescu. Dupa ce a studiat la Marburg cu Hermann Cohen, a obtinut doctoratul la Sorbona (1913). Teza sa este intitulata L’interpretation de la doctrine de Kant par l’Ecole de Marbourg. Etude sur l’idealisme critique. A refuzat postul de asistenta propus de Universitatea din Sorbona pentru o cariera in tara.
Ea a fost cea care a creat Catedra de Istoria Literaturii Dramatice de la Conservatorul Regal de Muzica si Arta Dramatica din Bucuresti, unde a predat pana in anul 1948. Cursurile sale universitare acopereau dramaturgia clasica franceza, tragedia greaca si drama elisabetana (cu precadere Shakespeare). A tinut si cursuri de sociologie la Inalta Scoala de Asistenta Sociala, militand penru emanciparea si educarea femeilor.
Intre 1925 - 1939 a fost invitata la decadele de la Pontigny din Franta; acolo a cunoscut mai multe personalitati importante din cultura franceza; Cu unele dintre acestea a intretinut numeroase corespondente ulterior. Intre 1930 - 1932, la intoarcerea din Franta, a vizitat Venetia si Florenta, unde are descopera artele plastice.
Pentru a stabili in Romania o organizatie religioasa dupa modelul grupului Oxford, a calatorit in Marea Britanie. Intre 1932 si 1942 a realizat numeroase conferinte radiofonice pe subiecte culturale si feministe; acestea au intrat si in atentia lui Tudor Arghezi.
O alta contributie importanta a fost cea din anul 1942, cand a scris articole la Istoria Filozofiei Moderne, publicata de Societatea Romana de Filozofie. De acum inainte se va axa doar pe teatru si pe reprezentari dramatice. Intre 1939 - 1940 o gasim lucrand la un volum despre patru dramaturgi contemporani (Wedekind, Pirandello, Shaw si Claudel). A condus catedra de istoria literaturii dramatice la Conservatorul de Arta Dramatica si Muzica din Bucuresti.
La 25 aprilie 1951 a fost arestata pentru participarea la conferintele de rezistenta intelectuala, pe care le-a organizat Petre Manoliu. Timp de un an si sapte luni a ramas nejudecata si a fost tinuta in lagarul de la Ghencea si inchisoarea Jilava, dupa care trimisa in domiciliu obligatoriu, fara nici un mijloc de subzistenta, timp de sase ani, in satul Costesti din apropierea localitatii Targu-Frumos (nordul Moldovei). A ramas aici pana in ianuarie 1954, in conditii grele, ajutata de prieteni. In anul 1951 a ramas si fara copiile ramase de la studiul Eschil, care au fost distruse de comunisti.
Printre cei care au intervenit pentru eliberarea sa au fost: Tudor Vianu, Mihail Jora (care isi pierduse, de asemenea, catedra de la Conservator), Perpessicius, Florica Muzicescu, Camil Petrescu, Victor Eftimiu sau Vasile Voiculescu si Petru Groza). A trait cu o pensie modica si din traduceri (din limbile engleza si germana-Kleist, Mann). A continuat sa isi ajute apropiatii si cativa tineri discipoli, financiar sau prin scris. In noaptea de 3 spre 4 iunie 1961, Alice Voinescu s-a stins din viata.
Opera: L‘interpretation de la doctrine de Kant par l‘ecole de Marburg: Etude sur l‘idealisme critique, Montaigne. Omul si opera (1936); Eschil (1946); Scrisori catre fiul si fiica mea (1994); Jurnal (1997); Intalnire cu eroi din literatura si teatru (1983); Kant si scoala de la Marburg (1999); Scrisori din Costesti (2001).