Andre Gide - Fructele pamantului
Edițiile aflate acum în stocul anticariatului PrintreCarti.ro - Comandă online!
Alte titluri publicate de același autor:
-30% Vezi detalii
Andre Gide - Amintiri de la Curtea cu Juri. Sechestrata din Poitiers
IN STOC
Pret: 
-30% Vezi detalii
Andre Gide - Amintiri de la curtea cu juri. Sechestrata din Poitiers
IN STOC
Pret: 
-40% Vezi detalii
Andre Gide - Amintiri de la Curtea cu Juri. Sechestrata din Poitiers
IN STOC
Pret: 
Romanul “Fructele pământului”, “Les Nourritures terrestres”, de André Gide, a apărut în anul 1897, la editura Mercure de France, din Paris, fiind una dintre capodoperele autorului în care prezintă cu precădere procesele prin care ființa umană trece în drumul spre sintetizare, totul fiind asemănat cu un proces de pârguire a unor fructe. Romanul este un manifest împotriva unor constrângeri, dar și loc de redare al impulsurilor, având pe parcursul operei evidențiate mai multe întrebări care se rezumă la cheia implacabilă a destinului.
În România, romanul apare în anul 1968, la editura pentru Literatură, din colecția Biblioteca pentru Toți, iar printre alte edituri care au publicat romanul, putem aminti de editura Rao, 2002, 2016 și 2017, în format cartonat, fiind singura editură care a publicat operele celebrului autor francez.
André Gide s-a născut la data de 22 noiembrie 1869, în Paris, Franța, fiind un însemnat scriitor, eseist și umanist francez, adept al simbolismului și modernismului, precum și un laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, distincție acordată în anul 1947.
Tânărul André, începe Școala Alsaciană, la vârsta de opt ani, însă termină studiile abia în anul 1889.
După această etapă, André se dedică în totalitate scrisului, călătoriilor și muzicii, iar prima sa operă apare în anul 1891 și poartă numele de “Les Cahiers d’André Walter”, “Caietele lui André Walter”, fiind scrisă la persoana I și având deja conturată faimoasa artă a confesiunii care l-a făcut celebru de-a lungul timpului.
Printre cele mai importante opere ale autorului, putem aminti de “Tratatul lui Narcis”, 1891; “Tentativa amoroasă”, 1893; “Imoralistul”, 1902; “Les Caves du Vatican”, “Pivnițele Vaticanului”, 1914; “Falsificatorii de bani”, 1926 sau “Școala femeilor”, 1929.
Romanul “Fructele pământului” de André Gide se plasează pe o anumită plajă literară binecunoscută, axându-se în principal pe simbolism, însă un simbolism aparte, scriitorul având implementată și o filosofie abstractă, ce poartă pecetea destinului, cu o construcție și un proces complex asemănător coacerii fructelor, aici având în esență prezentă firea umană care ajunge să se descopere, fiind prezente pe parcursul operei mai multe întrebări care ajung să descătușeze cu timpul treptele din dezvoltarea umană, în plin proces de interacțiune socială, afectivă și religioasă.
Cartea este o adevărată răzvrătire, o încercare de detașare din toate constrângerile care guvernează societatea, naratorul urând din acest punct de vedere orice limitare a unei libertăți, fie ea și dragostea din interiorul unei familii („Uram căminele, familiile, toate locurile în care omul crede că poate găsi odihnă, şi afecţiunile neîntrerupte şi fidelităţile în dragoste şi ataşamentele de anumite idei – tot ce compromite libertatea. Ziceam că orice noutate trebuie să ne găsească întotdeauna în întregime disponibili.”).
Naratorul face un exercițiu de libertate și de răzvrătire care se apropie de rebeliune, pe alocuri pare că este un rebel care se încrede în orice, cu precădere în toate frazele și rândurile din cărți, fiind cel care guvernează cumva o lume prin tot ceea ce există scris.
Din acest punct de vedere, acesta are ca și o prelungire a gândurilor, un personaj pe care îl clădește, și îl învață ceea ce ar trebui să știe pentru a răzbi, acesta fiind Natanel, personajul principal care pare a fi un copil ca un fruct necopt, iar naratorul, ca și o voce înțeleaptă a conștiinței, fiind cea care îl îndeamnă către acțiunile lipsite de atașament, iar satisfacția fiind aceea a libertății și detașării.
La un moment dat, povestea se axează pe mișcările stelelor, având aici o interacțiune între acestea, o galaxie stelară având o voință prestabilită, una care nu poate fi schimbată prin nicio acțiune întreprinsă, așadar naratorul ajunge să respingă toate noțiunile pe care i le-a oferit lui Natanel, sugerându-i acum să se dezică de toate cuvintele din cărți, acestea fiind fără vreun rost, destinul fiind oricum cel care va ajunge să guverneze din umbră, iar existența lui Natanel va fi de neeliberat.
Naratorul vorbește în finalul cărții, într-un capitol denumit “Închinare” despre simțuri, adăugând o experiență senzorială care în final pare să treacă peste cea a cunoașterii teoretice, având din acest punct de vedere o remarcă clară spre această direcție : („Orice cunoaştere pe care n-a precedat-o o senzaţie, mi-e de prisos.”) Naratorul este din acest punct de vedere un discipol care ajunge să se dezică de propriile lui cugetări, fiind în final cel care îi spune lui Natanel să îi părăsească viziunea și să meargă spre drumul lui, fără a fi ghidat de cineva, totul spre descoperirea adevărului.
sus
- Poţi plăti online prin intermediul procesatorului Netopia Payments
- Urmăreşte-ne pe facebook pentru a fi la curent cu promoţiile PrintreCarti.ro
Copyright © 2014-2024 PrintreCarti.ro