Romanul “Recviem pentru Est”, “Requiem pour l'est”, în limba franceză, de Andrei Makine, a apărut în anul 2000, la editura Mercure de France, din Paris, Franța, grup deținut acum de editura Gallimard, fiind un roman ce pune accent pe dreptul la libertate al scriitorilor, din fostul spațiu sovietic, oferind o retranspunere purificatoare a unor evenimente din trecut care sunt acum considerate orori de nedescris, fiind prezentate, însă, de paginile istoriei rusești, ca evenimente în care eroismul și iubirea pentru patrie primează.
Autorul încearcă să oferă o imagine cât mai veridică a trecutului odios și să dea la o partea pojghița mincinoasă a istoriei, peste care s-a clădit o față mincinoasă, astfel că, sub pretextul unei acțiuni tipice de spionaj sovietic, autorul pune pe tapet adevăruri crude și imagini la fel de tulburi, punând cititorul în prim planul acestor adevăruri odioase.
În România, romanul apare în anul 2000, la editura Agora, în format broșat, iar printre alte edituri care publică romanul, putem aminti de editura Polirom, în două ediții broșate, publicate în anii 2008 și 2015, după o traducere din limba franceză, oferită de Ileana Cantuniari.
Andreï Sergueïevitch Makine, pe numele său complet, s-a născut la data de 10 septembrie 1957, în orașul Krasnoyarsk, din Uniunea Sovietică, fiind un important romancier contemporan francez, de origine rusă, unul dintre adepții scrierilor libere, în care libertatea de exprimare, reprezintă elementul de referință în clădirea unui roman marcant.
Tânărul Andrei, crește în orășelul Penza, fiind atras încă de mic de limba franceză, pe care o învață de la bunica sa, născută în Franța. După ce finalizează cursurile de bază, acesta se înscrie la “Universitatea de Stat din Moscova”, instituție pe care o finalizează la sfârșitul anilor ’70.
Începe să scrie poezie, atât în limba franceză, cât și în limba rusă, fiind profesor la diferite școli din Rusia, iar din anul 1987, acesta pleacă în Franța pentru un program de schimb de experiență între profesori, fiind, mai apoi tentat să ceară azil politic și să rămână în Franța.
Începe să scrie de la începutul anilor ’90, nereușind însă publice, primul roman publicat de acesta, fiind “Le Testament français”, “Visele verilor mele din Rusia”, în anul 1995.
Printre cele mai de seamă opere semnate de autor, putem aminti de “Le crime d'Olga Arbelina”, 1998, “La musique d'une vie”, 2001 sau “L'Amour humain”, 2006.
Romanul “Recviem pentru Est” de Andrei Makine reprezintă un roman ce face o paralelă tranșantă între aparență și esență, aici partea subtilă, fiind cea care contează în tot acest roman croit pe un schelet aparent căutat de către cititori, acțiunea în care un ofițer de spionaj duce acțiuni demne de a atrage atenția, însă, pe lângă toate aceste acțiuni demne de atenția publicului, adevărul este un altul.
Andrei Makine, realizează o transpunere în trecut, cristalizată în stilul francezului Proust, reprezentând o adevărată căutare a sinelui, pentru a vedea adevărul care stă și a stat camuflat de-a lungul timpului în acțiunile odioase întreprinse de armata bolșevică, astfel că, acțiunea se clădește prin intermediul unui trio de naratori, din perioade diferite, fiind vorba despre o familie, anume, fiul tatăl și bunicul, care spun o poveste veridică din trecutul Uniunii Sovietice, totul fiind o developare plină de sudoare și de sânge, a unor vise deșarte, ce nu și-au atins niciodată ținta, adevărul fiind falsificat atent, sub pretextul unui act de eroism demn de toată stima autorităților sovietice.
Trecând prin toate aceste etape istorice din trecutul Uniunii Sovietice, autorul contabilizează ororile, deportările sau persecuțiile care au avut loc în trecut, de la revoluție, la colectivizare, al Doilea Război Mondial sau cele ce țin de neînțelegerile cauzate de ceea ce se petrece între așa numitele țări din lumea a treia.
Lucrarea reprezintă o pomenire somptuoasă întru amintirea acelor aspecte lăsate în urmă sau nescoase la lumină de regim, autorul apelând la o ficțiune autobiografică din sfera romanelor cu agenți secreți, arhitectură plină de aplomb, și de muzicalitate, în care uitarea, din nefericire, joacă un rol esențial în acest drept la liberatatea de exprimare afundată în smoala dizgrației.