Andrei Plesu - Jurnal de la Tescani

Andrei Pleșu este unul dintre cei mai apreciați autori ai patriei noastre. El devine cunoscut prin prisma lucrărilor sale și prin confesiunile sale cu caracter filosofic. Este cunoscut și pentru cariera sa politică, ca fost Ministru al Afacerilor Externe, dar nu politica îl propagă pe scena culturală internațională. Cunoaște istoria și literatura europeană, iar călătoriile sale în numeroase state europene, îl vor ajuta să devină un vizionar complet și să caute surse de inspirație unde nu te aștepți. Este atras de limbile vechi, de cultura greacă și de arta flamandă, iar personajele pe care le construiește, în operele de mai apoi, sunt curajoase, pline de mister, și ancorate în realitatea crudă a zilelor sale. Este diferit de ceilalți filozofi, iar arta sa devine cunoscută pretutindeni.

În scrierea de față, descoperim un Pleșu îngândurat, care revine pe plaiurile mioritice și face o alegorie vieții simple, pe care a lăsat-o demult în urmă pentru marile capitale europene. Treptat, el ne vorbește despre relațiile de prietenie pe care le-a legat peste hotare, despre arta locurilor pe care le-a vizitat, dar și despre felul în care l-a marcat traiul în comunism. Pleșu este, cum spuneam, un vizionar complex, plin de lumini și umbre, curajos și cuprins de nostalgii, care, până nu demult, îi erau cu totul străine.

Cartea de față devine una dintre cele mai profunde mărturisiri ale sale, cumva o lucrare scrisă pentru a se elibera de catharsisul creator. Pleșu a trăit mai multe vieți într-una singură și a avut de-a face cu nenumărate schimbări de-a lungul vremii. Comunismul, cenzura, cariera politică, viața simplă, haosul european de după căderea Cortinei de Fier, plus dramele personale; toate acestea au format geniul de astăzi. El face mărturisiri personale prin prisma eroilor săi și lasă să se întrevadă tot ceea ce publicul crede că stă bine ascuns sub masca scriitorului netulburat.

Adesea, este comparat cu Păunescu și, cumva, asocierea nu este deloc greșită. Ambii trec prin procese de conștiință puternice, duc lupte grele pentru a renaște din propria lor cenușă și creează lucrări magistrale, care vor dăinui peste veacuri și vor inspira masele de tineri. Pentru Pleșu, jurnalul acesta este diferit de cel de la Păltiniș și este, oarecum, cea mai amplă și personală confesiune pe care ne-o oferă. Pleșu nu scrie pentru public însă, scrie pentru sine. O face pentru a se elibera de monștrii care i-au dominat conștiința și i-au tulburat somnul de-a lungul anilor. Catharsisul său este puternic și îl domină adesea, dar este eliberator și îl ajută să creeze capodopere, iar aceasta de față este una dintre cele mai mari lucrări din cariera sa. Va atrage, bineînțeles, și critici aspre ale publicului, dar mai ales ale intelectualilor veacului, care nu îi susțin ideile împrumutate din vest. Totuși, va cuceri masele și va deveni unul dintre cei mai importanți scriitori ai veacului său.

Azi, la cei 75 de ani ai săi, Pleșu este o legendă, iar scrierile sale sunt traduse în peste 30 de limbi de circulație internațională. Pe site-ul nostru, cartea de față poate fi găsită în mai multe ediții: Univers (1991), Humanitas (2010), Humanitas (2014), Meridiane (1999).