Andrei Tarkovski s-a nascut pe 4 aprilie 1932 in satul Zavrazhye, din regiunea Ivanovo, Uniunea Sovietica. A fost fiul poetului Arseni Tarkovski si al Mariei Ivanovna Vishnyakova, o corector literar. Parintii sai au divortat cand Andrei era mic, ceea ce a avut un impact semnificativ asupra vietii sale personale si artistice. Studii: A studiat la Institutul de Studii Orientale din Moscova, dar a renuntat dupa un an. In 1954, a fost admis la renumita scoala de film VGIK (Institutul de Stat de Cinematografie din Uniunea Sovietica), unde a studiat sub indrumarea celebrului regizor Mihail Romm. A absolvit in 1960, realizand ca lucrare de diploma scurtmetrajul „Rola de abur si vioara.” Viata personala: A fost casatorit de doua ori. Prima sa sotie a fost Irma Raush, cu care a avut un fiu, Arseny (nascut in 1962). Cuplul a divortat in 1970. A doua sotie a fost Larisa Tarkovskaia, cu care a avut un al doilea fiu, Andrei (nascut in 1970). Cariera si exil: Tarkovski a realizat filmele sale cele mai cunoscute in Uniunea Sovietica, dar din cauza cenzurii stricte si a conflictelor cu autoritatile sovietice, a ales sa emigreze in Europa in anii '80. A realizat ultimul sau film, „Sacrificiul” (1986), in Suedia. Deces: Tarkovski a murit la 29 decembrie 1986, la Paris, Franta, in urma unui cancer pulmonar. A fost inmormantat in cimitirul Sainte-Genevieve-des-Bois din apropierea Parisului. Stilul sau de viata si filmele sale reflecta deseori lupta sa interioara si meditatiile asupra sensului vietii, credintei si artei.

Andrei Tarkovski nu a fost doar regizor, ci si scriitor. Prima sa lucrare notabila din punct de vedere cinematografic a fost scurtmetrajul „Rola de abur si vioara” (1960), realizat ca lucrare de diploma la Institutul de Cinematografie VGIK. Cu toate acestea, debutul sau regizoral de lungmetraj a fost „Copilaria lui Ivan” (1962), un film care a primit multiple premii internationale, inclusiv Leul de Aur la Festivalul de Film de la Venetia. In ceea ce priveste scrisul, a publicat ulterior lucrari teoretice despre cinematografie, cea mai notabila fiind „Sculpting in Time” (publicata prima data in 1984), un volum de reflectii personale despre cinema, timp si arta regiei.

Tarkovski a colaborat cu mai multe studiouri si case de productie de film in timpul carierei sale, in principal in Uniunea Sovietica, unde a lucrat sub Mosfilm, unul dintre cele mai mari studiouri de film sovietice. Dupa ce a emigrat in Europa, a colaborat cu Svensk Filmindustri din Suedia pentru ultimul sau film, „Sacrificiul” (1986).

Din punct de vedere politic, Tarkovski a avut o relatie tensionata cu autoritatile sovietice. Filmele sale au fost criticate si cenzurate pentru ca nu respectau liniile ideologice stricte ale realismului socialist si pentru subiectele sale spirituale si filozofice. In anii '70 si '80, Tarkovski s-a confruntat cu dificultati in a obtine sprijin pentru proiectele sale cinematografice, ceea ce l-a determinat sa emigreze in Europa in 1984.

Viata personala a lui Tarkovski a fost complicata si marcata de doua mari relatii amoroase. Prima sa sotie, Irma Raush, cu care s-a casatorit in 1957, a fost actrita si a aparut in cateva din filmele sale. Casatoria lor s-a destramat in 1970. In acelasi an, s-a casatorit cu Larisa Tarkovskaia, care a devenit un sprijin constant pentru el atat in viata personala, cat si in cariera. Tarkovski a avut doi fii, Arseny (din prima casatorie) si Andrei (din cea de-a doua casatorie).

Din punct de vedere cultural, Tarkovski a fost influentat de literatura si filosofia rusa clasica, precum si de spiritualitatea ortodoxa, elemente care se reflecta profund in opera sa. Desi a fost uneori perceput ca fiind distant sau dificil de inteles, opera sa a fost mereu apreciata pentru profunzimea emotionala si stilul sau vizual unic.

Cele mai importante opere ale lui Andrei Tarkovski includ „Copilaria lui Ivan” (1962), care marcheaza debutul sau regizoral in lungmetraj. Filmul urmareste povestea unui baiat orfan care devine spion pentru armata sovietica in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, explorand tema inocentei pierdute in fata razboiului. „Andrei Rubliov” (1966) este o drama istorica ce urmareste viata pictorului de icoane Andrei Rubliov in Rusia medievala, reflectand asupra conditiei artistului si relatiilor sale cu credinta si suferinta intr-o lume violenta, fiind cenzurat de autoritatile sovietice. „Solaris” (1972), un film science-fiction bazat pe romanul lui Stanislaw Lem, urmareste un psiholog trimis pe o statie spatiala unde echipajul are experiente inexplicabile, filmul explorand teme precum memoria si constiinta. „Oglinda” (1975), unul dintre cele mai personale filme ale lui Tarkovski, impleteste amintiri din copilarie cu evenimente istorice si poeziile tatalui sau, abordand teme de timp, memorie si identitate. „Calauza” (1979), inspirat de romanul „Picnic la marginea drumului” de Arkadi si Boris Strugatki, prezinta calatoria unui ghid care duce doi barbati intr-o zona interzisa unde dorintele ascunse ale oamenilor devin realitate. „Nostalgia” (1983), realizat in Italia, reflecta dorul de tara al unui poet rus aflat in exil si conflictul dintre spirit si materie. Ultimul sau film, „Sacrificiul” (1986), realizat in Suedia, urmareste povestea unui barbat care ofera un sacrificiu personal pentru a salva lumea de la distrugerea iminenta, fiind o meditatie profunda asupra credintei si salvarii spirituale. Filmele lui Tarkovski sunt cunoscute pentru stilul contemplativ, cadrele lungi si temele filozofice, influentand profund cinematografia mondiala.

Andrei Tarkovski a fost privit de critici ca unul dintre cei mai influenti si originali regizori din istoria cinematografiei. Filmele sale au fost apreciate pentru profunzimea lor filozofica, abordarea spirituala si estetica unica, dar au generat si controverse, in special in Uniunea Sovietica, unde temele sale spirituale si stilul meditativ erau adesea in conflict cu cerintele realismului socialist.

In Occident, Tarkovski a fost adesea laudat pentru complexitatea si profunzimea operei sale, fiind considerat un maestru al cinematografiei contemplative. Criticii au apreciat in mod special modul sau de a folosi timpul ca element central in povestire, alaturi de cadrele lungi si imagistica plina de simbolism. Filmele precum „Solaris”, „Andrei Rubliov” si „Oglinda” au fost primite cu entuziasm de criticii occidentali pentru capacitatea lor de a explora teme universale precum credinta, moartea, memoria si arta.

Cu toate acestea, nu toata critica a fost pozitiva. Unii critici au considerat filmele sale prea greu accesibile, lungi sau excesiv de metafizice. In Uniunea Sovietica, filmele lui Tarkovski au fost frecvent criticate de autoritatile de stat pentru ca nu se conformau liniilor ideologice oficiale si pentru ca abordau teme religioase si existentiale care erau considerate problematice in contextul sovietic. „Andrei Rubliov” si „Calauza” au fost exemple clare de opere care au fost cenzurate si criticate din motive politice.

In ansamblu, reputatia lui Tarkovski a crescut pe masura ce timpul a trecut, fiind vazut astazi ca unul dintre cei mai mari cineasti ai secolului XX. Criticii literari si de film ii recunosc influenta profunda asupra cinematografiei moderne, iar filmele sale continua sa fie studiate si apreciate pentru profunzimea lor artistica si umanista.

Opere: „Copilaria lui Ivan” (1962), „Andrei Rubliov” (1966), „Solaris” (1972), „Oglinda” (1975), „Calauza” (1979), „Nostalgia” (1983), „Sacrificiul” (1986).