Aristofan a fost cel mai mare dramaturg al Greciei antice, autor de comedii, ale cărui lucrări s-au păstrat în mare parte până astăzi: avem unsprezece din cele patruzeci de piese ale sale în forma integrală şi încă o mie de fragmente din alte lucrări. Dramaturgia comică din acea perioadă folosea, încă, mimii, corul, extravaganţele ţipătoare în care subiectele serioase erau tratate cu uşurinţă, iar cele frivole cu seriozitate.  El face, însă, trecerea spre comedia clasică, în ultimele sale piese. Textele sale sunt exemplul clar al comediei antice şi, prin ele, cunoaştem îndeaproape aspecte ale vieţii atenienilor din Antichitate.

Despre Aristofan însuşi nu se cunosc foarte multe lucruri, cele care se ştiu sunt via piesele sale. Este, probabil, fiul lui Filippos din Eghina şi e aproape sigur că educaţia a primit-o în Atena, scriind într-o perioadă în care Războiul Peloponesiac distrusese ambiţiile atenienilor de a deveni o mare putere imperială, însă Atena ajunsese un centru intelectual şi cultural semnificativ, în care Aristofan juca un rol major. Piesele sale caricaturizează figuri importante din arte, ca Euripide, din politică, cum este Cleon, sau din filosofie şi religie, ca, de exemplu, Socrate. Aristofan carti. Din acest motiv dramaturgul poate fi privit drept un conservator învechit, opunându-se frecvent influenţelor şi schimbărilor din societatea ateniană. Cu toate acestea, lucrurile de mai sus denotă faptul că nu se temea să rişte, prin satirele şi polemicile sale, a supăra figuri politice şi culturale importante. Se poate presupune cu un grad înalt de siguranţă că, tocmai, din aceste considerente, nu era implicat în politică, el păstrându-şi notorietatea şi aprecierea – a câştigat premii la competiţii anuale de dramaturgie – pe parcursul multor ani, în ciuda schimbărilor conducerii statale. A trăit, se pare o viaţă lungă, anul morţii fiind, probabil, 380 î. Hr. Trei fii ai săi, Araros, Filippos, Nicostratus, au devenit şi ei poeţi comici, câştigând premii şi punând în scenă piese ale tătălui lor.