Aristotel - Organon

Organon, însemnând în greacă Instrument, este numele dat celor șase lucrări ale lui Aristotel despre logică. Aceasta a fost dat de gânditorii care au urmat filosofia lui Aristotel, așa numiții peripatetici. Ordinea lor nu este una cronologică și a fost decisă de Teofrast, filosof grec al Școlii Peripatetice. În jurul anilor 40 î.Hr., Andronicus din Rhodos, un urmaș al lui Aristotel și Teofrast, a reușit să adune tratatele lui Aristotel și se le facă cunoscute lumii.

Primul tratat al Organonului analizează Categoriile și explică cele zece noțiuni generale: substanța, cantitatea, calitatea, momentul, relația, spațiul, timpul, starea, condiția, acțiunea și pasiunea, și expune caracteristicele acestor noțiuni. Intenția filosofului grec a fost de a enumera tot ce nu avea compoziție sau structură și punea sub umbrela acestor noțiuni orice concepție a oamenilor. Termenul cunoscut pentru scriitori medievali ale acestor zece noțiuni era latinescul praedicamenta. Al doilea tratat, denumit Despre interpretare, exprimă concepția lui Aristotel despre judecată, precum și despre relația dintre afirmativ și negativ, precum și despre ideile particulare și universale. De reținut că această lucrare este printre primele texte filosofice care a pus sub semnul întrebării relația dintre limbă și logică într-un cadru formal. Al treilea și al patrulea tratat studiază Analitica, în care filosoful explică teoria silogismului, mai întâi la modul general și apoi în caz particular. În fapt, al treilea tratat propune mai mult o definiție a silogismului, explicată și demostrată apoi prin exemple în al patrulea tratat. Topica este al cincelea tratat și expune problemele care apar în construcția argumentelor valide și a deducției probabile, mai degrabă decât sigure. Tratatul prezintă arta dialecticii, mai exact a invenției și descoperirii argumentelor în care afirmațiile se bazează mai mult pe endoxa, adică a opinilor generale. Grecescul topoi se referă astfel la ”locurile” de unde aceste argumente pot fi concepute sau descoperite. Ultimul tratat, Respingerile sofistice, este considerat adesea o completare a Topicii, în care Aristotel dezvoltă teoria raționamentului deductiv.  Filosoful grec găsește că de vină într-o argumentare pot exista 13 premise greșite. Ele pot fi cauzate de limbă (accent, figuri de stil, compoziție etc) sau în afara ei (accident, concluzii irelevante, cauze false, un număr mare de întrebări etc).

Organonul este una din cele mai studiate lucrări din toate timpurile, iar filosofia lui Aristotel rămâne la baza multor principii folosite în ziua de azi. Organon a început să fie studiat încă de pe vremea școlii create de Aristotel, Lyceum. În Evul Mediu aceste studii au fost în general limitate la primele două tratate, dar începând cu perioada Iluminismului, opera lui Aristotel a căpătat din nou atenția cuvenită. Deși se studia mai puțin, tendința generală era de a considera că sistemul logicii era complet și că nicio modificare nu era necesară. Immanuel Kant, marele filosof german, credea că nu mai era nimic de inventat după opera lui Aristotel, iar Karl von Prantl, un alt reprezentant al filosofiei germane, spunea că oricine crede că poate spune ceva nou despre logică este ”confuz”. Această părere a continuat până în secolul al XIX-lea, când influența lui Aristotel s-a diminuat. Totuși, Aristotel și opera sa rămân până în ziua de azi un punct de referință în studierea mai multor domenii, ceea ce demostrează încă o dată importanța și chiar universalitatea gândirii filosofului din Antichitate.