Aristotel - Politica

Poate că ai auzit vreodată de Grecia antică și de marii oratori și filosofi ai vremurilor sale. Unul dintre aceștia a fost chiar Aristotel, care a trăit între 384 Î.H și 322 Î.H. Copilăria lui a fost destul de tristă, el rămânând orfan de la o vârstă fragedă. Acest lucru l-a făcut să se afunde în studii și să scrie eseuri de toate genurile, urmând ca la 17 ani să înceapă studiul la Academia lui Platon unde va sluji 20 de ani. Aici va studia filosofia și metafizica, materii cărora le creează diferite sisteme de abordare, apoi va deveni profesor. Începând din anul 343 începe să se ocupe de educația și formarea lui Alexandru cel Mare, care în acea vreme era doar un copil râzgâiat. Urmează să își înființeze propria școală la Atena după ce Macedonia a propus pace , unde va preda timp de 13 ani și va realiza diverse cercetări.

Manuscrisele sale au fost descoperite cu greu de fiul său, ba chiar unele la o mie de ani distanță, iar printre cele mai notabile opere se numără: ”Despre spirit”, ”Etica nicomahică”, ”Retorica” și ”Despre lungimea și scurtimea vieții”.

Lucrarea ”Politica” a fost scrisă în limba greacă în anii dinaintea lui Hristos și  descoperită abia în 1252, conținând 7 mari capitole. În limba română te poți bucura de următoarele ediții de pe site-ul nostru: editura Iri, 2001; editura Antet, 1997; editura Univers Enciclopedic Gold, 2010 și editura Politică, 1999.

Aristotel începe prin a discuta diferența dintre oraș (polis) și gospodărie (oikos). Astfel, ajunge la concluzia că stăpânirea regală, politică sau a sclavilor și stăpânirea gospodăriei sau a unui sat sunt diferite din absolut orice punct de vedere. De astfel, el afirmă că achiziționarea unei proprietăți nu face parte din organizarea unei gospodării, ba mai mult, critică un astfel de comportament. Stăpânirea sclavilor este mârșavă, cea a copiilor regală, iar cea a soției, politică.

Ne mutăm atenția apoi spre regimurile politice, în special cele studiate la Academia lui Platon, urmând studiul lui Falea din Calcedon și Hipodam din Milet. Concluzia este că cele mai bune organizări politice sunt cele ale spartanilor, cretanilor și cartaginezilor. Singura întrebare la care nu avem răspunsul mai rămâne: Cine poate fi un cetățean? În al treilea capitol ne este explicat pe larg acest sistem care oricât ar părea de simplu, este complicat. Un cetățean este oricine poate participa la procesul guvernamental, însă doar câțiva dintre ei însă, pot participa la administrația judiciară a statului.

Lucrarea lui Aristotel pune sub microscop fiecare parte a statului, de la cetățean la președinte, de la sat la metropolă, chiar și mariaj și copii. Ceea ce face un regim politic bun nu este conformarea sa, este adaptarea sa la normele istoriei și la timpul prezent. Dacă partidul comunist de exemplu, ar fi instaurat acum, va trebui ca toată ideologia să fie adaptată la secolul XIX, nu la începutul secolului XX. Cele mai bune sunt cele care durează cel mai mult, însă și acesta este un aspect ce îl macină pe autor.