Despre Augustin Buzura
Prozatorul si eseistul roman contemporan Augustin Buzura s-a nascut la 22 septembrie 1938, in Berinta, judetul Maramures. A fost fiul lui Ilie Buzura si al Anei (nascuta Miclea). A urmat scoala generala din comuna natala si, mai tarziu, liceul Gheorghe Sincai din Baia Mare. Isi va aminti din aceasta perioada cu drag pe profesoarele de romana, Olimpia Dragos, si pe cea de franceza, Zoe Achim, pentru devotamentul lor, pentru pasiunea si felul in care au stiut sa ii sensibilizeze iubirea pentru frumos, pentru autentic.
In 1955, la finalizarea studiilor liceale, tatal voia ca Augustin sa fie preot, iar mama, medic veterinar. Tanarul absolvent ar fi dorit sculptura sau filosofia si incalca dorintele amandurora; reuseste sa intre la Facultatea de Filosofie. Mama sa afla si ii taie fondurile, fapt care il face nevoit sa ocupe sporadic mai multe functii pe care nu le stapaneste sau pentru care nu-si da interesul (statistician, pedagog, miner). Din 1957 pana in 1964 este functionar la filiala din Cluj a Uniunii Scriitorilor. Intre 1958-1964 studiaza la Facultatea de Medicina Generala din Cluj, specializandu-se in psihiatrie (lucrarea de diploma are titlul Shakespeare in psihiatrie). In urma unor imprejurari nefericite, pierde repartitia si renunta la cariera medicala (temporar, credea el). Insa in romanele sale putem regasi metodele psihiatrice de investigare a constiintei umane.
In 1960 debuteaza in paginile revistei Tribuna. In 1963 se casatoreste cu Maria Olimpia, nascuta Cardos, absolventa a Facultatii de Filologie, Universitatea Babes-Bolyai. Tot in acest an ii apare prima carte, un volum de proza scurta intitulat Capul Bunei Sperante. In 1964 este se angajeaza ca redactor la Tribuna si devine secretar general de redactie, iar din 1989 este numit redactor-sef. Intre timp debuteaza ca romancier, cu volumul Absentii (1970), in care prezinta un caz de mortificare psihica. Romanul a fost foarte apreciat atat de critica cat si de public, si a avut mare succes. Augustin Buzura scrie in continuare inca cinci romane masive, timp de aproape doua decenii, insumand peste doua mii de pagini. Au urmat Fetele tacerii (1974), Orgolii (1977), Vocile noptii (1980), Refugii (1984), Drumul cenusii (1988), Recviem pentru nebuni si bestii (1999) si Raport asupra singuratatii (2009).
Desi scriitorul face numeroase demersuri in acest sens, autoritatile ii interzic sa se stabileasca in Bucuresti. I se permite sa vina abia dupa caderea comunismului, iar in 1990 detine functia de presedinte al Fundatiei Culturale Romane, abia infiintata. Din cauza relatiilor cordiale pe care le are cu Ion Iliescu ii este afectata reputatia. Dar, treptat, reuseste sa-si restaureze prestigiul, cel putin partial. In acest timp el suporta mai multe interventii chirurgicale. Intre 2003 - 2004 este presedinte al Institutului Cultural Roman. La 10 iulie 2017 Augustin Buzura isi da ultima suflare. Desi bolnav, scriitorul a avut aparitii publice pana in urma cu cateva saptamani inaintea mortii sale si, conform declaratiilor norei sale, isi pierduse vederea de doi ani.