B. P. Hasdeu - Sic cogito

Bogdan Petriceicu Hașdeu s-a născut pe 14 februarie 1838 în comuna ce acum este ucraineanā, Cristinești. Tatăl său era un intelectual cum nu s-a mai văzut, știa zece limci străine, era istoric și om de știință iar mama sa provenea dintr-o familie de boieri. Poate că de aici a moștenit și el toată setea pentru cunoaștere. Studiază dreptul și apoi devine ofițer în armata rusă și a luptat pentru oameni, fapt ce a dus la extrădarea lui în România. Se stabilește la Iași unde va ocupa funcțiile de bibliotecar și profesor și în 1860 începe să publice este și poezii pentru revistele locale. Timp de patru ani a fost director al Arhivelor statului și a fost primul ce a cercetat documentele străine ce includeau românii. Întotdeauna studia ceva, diversele teme abordate i-au adus un loc în Academică Română și postul de profesor de filologie comparată la Universitatea București. La fel ca tatăl stau știa multe limbi străine și asta n-a putut decât să îl ajute in experiențele sale de mai târziu. Începe să scrie cărți de istorie, cum ar fi Historia antică a românilor sau Cuvinte din bătrâni și ajunge cunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni oameni din domeniu. A scris și literaturā, binecunoscuta piesā de teatru Răzvan și Vidra sau Duduca Mămuca ce l-a adus în fața instanței din cauza limbajului mult prea explicit pentru acea vreme. În 1869 se naște singura sa fiică, Iulia, care era un geniu la fel ca și el. Până la vârsta de 18 ani deja studiase la Conservatorul din București, la Sorbona și la Paris și cunoștea 5 limbi străine. Din cauza tuberculozei ce nu putea fi tratată în acea vreme, fata moare după majorat iar tatăl ei nu se poate obișnui cu această idee. Ea deja scrisese poezii și povestiri în limba română și franceză însă acestea au fost publicate postmortem. Doar Hașdeu știa de ele și le citea mereu, asta până când ea i s-a arătat în vis și i-a spus în detaliu cum să construiască în memoria să un castel. Acesta poate fi vizitat astăzi la Câmpina, și trebuie să vă spun să nu mergeți acolo dacă credeți în spirite.

Revenind la Hașdeu, după visul său a început să facă ședințe de spiritism și să scrie în acest sens tot ceea ce vedea. Una dintre cele mai cunoscute cărți pe acest segment este Sic cogito, apărută în 1892 la editura Revista nouă. Multe ediții au apărut ulterior, cum ar fi Scrisul Românesc în 1991 sau Vestala în 2007 așa că sigur veți găsi una care să vă completeze biblioteca.

Ce e viața? Ce e moartea? Ce e omul? Acestea sunt întrebările pe care autorul și le-a pus de-a lungul vieții și la care a încercat să răspundă în acest volum. Este singurul ce adună toate dosarele de spiritism și filosofie și deznoadă nodul în patru. După atâta suferință a vrut să vadă ce e dincolo de moarte și de ce spiritele mai umblă uneori libere printre noi. Iulia mai cânta uneori la pianul din castel sau se urca pe turlă și dansa, și el nu o putea vedea dar îi simțea prezența. De ce putem simți că e cineva acolo dar nu îl putem vedea? O întrebare pe care probabil ne-o punem cu toții așa că haideți să răsfoim cele 200 de pagini pentru a primi răspunsul.