Iluzii pierdute este un roman scris de Honore de Balzac între anii 1837 și 1843, publicat prima dată în foileton. Este format din trei părți, începe în Franța provincială, după se mută în Paris, ca în final să revină în provincie. Seamănă foarte mult cu un alt roman al lui Balzac, La Rabouilleuse (1842), unde ca și în scrierea de față locul acțiunii alternează capitala cu provincia. Iluzii pierdute este într-un fel unic, printre romanele și povestirile lui Balzac, deoarece tratează viața socială din ambele zone ale Franței. La noi cartea a apărut inițial la Editura de Stat în anul 1948, iar mai apoi la Editura Minerva (1976), Rao (1978), Litera (2016). Găsiți mai mult de 10 ediții la noi în Anticariat.
Honore de Balzac a fost un romancier si dramaturg franez cunoscut în special pentru La Comedie Humaine, ce prezintă viața francezilor de după Napoleon, ca un fel de magnus opus. Datorită calității sale de a reda societatea nestilizat, exact așa cum era aceasta, Balzac este văzut ca fiind unul dintre fondatorii realismului în literatura Europeană. Este renumit pentru personajele sale cu multiple fațete ale personalității lor și chiar cele mai neînsemnate personaje sunt redate complex, ambiguu din punct de vedere moral și total umane. Balzac reușește să imprime trăsături chiar și obiectelor, însuși Parisul preluând, sub penița marelui scriitor francez, trăsături umane. Lucrările sale au influențat mulți scriitori faimoși precum: Emile Zola, Charles Dickens, Gustave Flaubert, Henry James și chiar și pe câțiva filosofi din care amintim pe Friedrich Engels și Karl Marx.
Personajul principal al romanului Iluzii pierdute, Lucien Chardon, lucrează ca jurnalist, iar prietenul său David Sechard, este tipograf. Balzac a avut tangențe cu ambele profesii ale celor doi, scriitorul chiar încercând o afacere în domeniul tipografiei, în Paris în anul 1826, dar în doar doi ani, aceasta a dat faliment. Totuși această experiență nefericită în domeniul afacerilor, l-a ajutat pe Balzac să redea cât mai fidel viața lui David Sechard. În prima parte a romanului, Lucien ia contact cu spuma societății franceze prin intermediul lui Mme de Bargeton, după ce scrie un roman istoric și un sonet. În cea de-a doua parte, Lucien, ajuns la Paris, frecventează cercurile înalte ale societății capitalei, dar face imprudența de a se implica în viața politică. În partea a treia ne reîntâlnim cu David Sechard, care inventează o nouă metodă mai ieftină de a produce hârtie, dar din cauza stării financiare precare și a unor greșeli făcute de Lucien, este nevoit să-și vândă invenția rivalilor. Aproape de a recurge la sinucidere Lucien este abordat de un preot iezuit, Carlos Herrera, care-l convinge să-și încerce din nou norocul în capitala Franței.
Modul de viață din provincie, mai exact Angouleme, este suprapus cu cel al metropolei franceze Paris; astfel Balzac reușește să redea diferențele standardelor de viață dintre cele două zone. De asemenea, scriitorul explorează viața artistică din Parisul anilor 1821-1822 și chiar viața artistică în general, în Franța. Lucien, care deși avea cateva lucrări scrise, nu reușește să publice nimic notabil în timpul șederii sale în Paris. Pe de altă parte, Daniel d’Arthez, care nu caută faima literară, are parte de ea în timp, datorită telentului său.
Succesul acestui roman l-a inspirat pe Balzac să scrie o continuare în patru părți care s-a numit Splendeurs et miseres des courtisanes (publicată între anii 1838 și 1847). Ambele lucrări fac parte din La comedie humaine, seria de romane și povestiri scrute scrise de Balzac în perioada reinstaurării Dinastiei Bourbonilor în Franța.