Despre Barbu Ştefănescu Delavrancea
Barbu Stefanescu Delavrancea este, fara indoiala, un nume cunoscut in literatura romana. A fost scriitor, orator si avocat, membru al Academiei Romane si chiar primar al capitalei intr-un timp. De asemenea, Delavrancea a fost tatal celebrei pianiste romane Cella Delavrancea dar si al arhitectei romane Henrieta Delavrancea, aceasta din urmă fiind printre primele femei arhitect din tara noastra. Autorul se naste la 11 aprilie 1858 in Bucuresti. Se trăgea dintr-o familie simpla de tarani, fiind al noualea copil in familie. Tatal sau se numea Stefan Tudorica Albu, din Vrancea, mama sa era Iana sau Ioana, din Postovari, mosia Filipescu. Delavrancea şi-a adăugat acest nume pentru a păstra explicit legătura cu strămoşii săi vrânceni. Urmeaza liceul Sf. Sava, inainte de asta invatand la Scoala de baieti nr. 4. Licenta în Drept o obţine în 1882, subiectul tezei sale fiind Pedeapsa, natura si insusirile ei. In acelasi an el pleaca la Paris pentru a se pregati pentru doctorat, ajutat de catre familia Verghy precum si de ziarul Romania Libera.
A fost pasionat de pictura, lasand in urma sa numeroase lucrari nu doar in acuarela şi ulei ci si in creion si penita. Întotdeauna a iubit mediul rural, apreciind taranul si munca dificila de pe acele meleaguri, el insusi copilărind intr-o astfel de zonă. Delavrancea, profesând şi ca avocat, a fost cel care l-a reprezentat pe prietenul său, I. L. Caragiale, atunci când a fost acuzat de plagiat, demonstrându-i in fata curtii nevinovatia. Debutul sau in calitate de nuvelist se intampla in anul 1883, când scrie Sultanica, nuvelă publicată in Romania Libera. Barbu Ştefănescu Delavrancea a reprezentat o prezenta foarte puternica, literara, nu doar in timpul vietii sale ci si in prezent. Autorul a aratat mereu un respect profund pentru natura simpla a omului simplu, valoarea naturala umana, pentru natura iar acest lucru se observa in operele sale. Delavrancea se stinge din viata in 1918, pe 29 aprilie, fiind înmormântat la cimitirul Eternitatea din Iasi.