Baruch Spinoza - Etica

Spinoza, cunoscut uneori sub numele său latinizat Benedict sau Benedictus, a fost unul dintre cei mai importanți filosofi ai secolului al XVII-lea. Teoriile lui Spinoza despre Dumnezeu, natură și etică diferă adesea de doctrina religioasă tradițională iudeo-creștină, din această cauză trezindu-se în mod repetat în centrul controverselor pentru opiniilor sale. A fost excominicat din comunitatea evreiască la vârsta de 23 de ani, multe dintre lucrările sale fiind publicate anonim sau sub anumite pseudonime.

Cartea "Etica", prima ediție fiind publicată în limba latină, în anul 1677, considerată lucrarea sa cea mai influentă, este structurată cu o logică aproape matematică, subliniind viziunea autorului despre Dumnezeu - ființă infinită, sursă a tot ceea ce există; examinând structura minții umane, a dorințelor și a pasiunilor omenești. Pe parcursul cărții, Spinoza ia în considerare modul în care omul își poate stăpâni pasiunile, atinge fericirea și adevărata libertate, prin contemplarea adevărului, care este întruchipat în Dumnezeu. Lucrarea sa este demonstrată după metoda geometrică, fiind împărțită în cinci părți, și anume: "Despre Dumnezeu", "Despre natură și originea sufletului", "Despre originea și natura afectelor", "Despre sclavia omului sau despre puterile afectelor" și "Despre puterea intelectului sau despre libertatea omului".

În partea întâi a cărții, Spinoza presupune faptul că Dumnezeu este o ființă perfectă, atotputernică, gânditoare, care este cauza propriei sale existențe, făcând ca toate celelalte lucruri să existe. Tot ceea ce este creat de Dumenzeu decurge în mod necesar din natura sa, EL fiind identificat cu natura sau cu felul în care sunt lucrurile. Toate lucrurile, inclusiv ființele umane, sunt moduri sau afecte ale lui Dumnezeu, în acest fel EL pătrunde în toate lucrurile care există. 

În a doua parte a lucrării este luată în considerare mintea umană în lumina acestei concepții despre Dumnezeu. Într-o oarecare măsură, mintea umană este cuprinsă în mintea lui Dumnezeu. Gândurile, sentimentele și acțiunile noastre sunt predeterminate de oridinea naturii, care își are originea în mintea lui Dumnezeu. Cea mai mare capacitate a noastră este aceea de a gândi și a cunoaște, existând trei feluri de cunoaștere: cea care vine din experiența senzorială, cea care vine din raționament și cea care vine din intuiție, bazată pe adevărul simplu al lucrurilor, așa cum există în natura lui Dumnezeu. Spre deosebire de EL, oamenii sunt ființe finite, totuși, pentru că avem originea în Dumnezeu, există o parte din noi care este eternă.

Partea a treia examinează emoția umană, autorul începând acest studiu subliniind faptul că oamenii fac parte din natură, nu se află nici deasupra ei, nici nu o stăpânesc. Acest lucru este evident deoarece ființele umane efectuează acțiuni și au experiențe care sunt în afara controlului nostru, Spinoza numindu-le pasiuni sau emoții, incluzând un studiu al mai multor astfel de emoții, cum ar fi bucuria și tristețea. 

În partea a patra este explicat modul în care pasiunile creează nefericire, deoarece suntem controlați de lucruri pe care nu le înțelegem. Fericirea noastră depinde de creșterea cunoștințelor noastre despre lucrurile din jurul nostru, câștigând astfel mai multă putere de a ne controla propriile vieți. Este un fapt irevocabil că suntem motivați de apetit și de instinctul de supraviețuire.

A cincea parte a cărții articulează modul în care putem atinge fericirea: urmărindu-ne interesul personal într-un mod iluminat ne putem face fericiți pe noi înșine, dar și pe cei din jurul nostru. Cea mai mare fericire rămâne, însă, să-l cunoști și să-l iubești pe Dumnezeu, acționând virtuos.

Cartea "Etica" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în șapte ediții, și anume: Stiintifica si Enciclopedica (1981), Humanitas (2006), Antet (2000), Societatea Romana de Filosofie (1930), Antet (2004), Casei Scoalelor (1929) și Antet (1992).