Bernard Malamud - Carpaciul

Bernard Malamud și-a semnat existența la Brooklyn, în 26 aprilie 1914 și a încheiat la New York în 18 martie 1986. El a fost un scriitor american, autor de romane și proză scurtă. El era evreu. A fost unul dintre cei mai cunoscuți scriitori americani evrei ai secoului XX, alături de Saul Bellow, Joseph Heller și Philip Roth. A câștigat „Premiul Pulitzer” și „National Book Award” pentru romanul „Cârpaciul”, care vorbește despre anisemitismul din Imperiul Rus. De asemenea, povestea s-a și ecranizat. Malamud și-a început adolescența la începutul „Marii Depresii”. În perioada 1928-1932, Malamud a urmat liceul „Erasmus” din Brooklyn. Era fan al filmelor și îi plăcea să le privească, iar apoi să le povestească prietenilor săi despre ele. Îi plăceau în special comediile lui Charlie Chaplin. Malamud a lucrat timp de un an pe 4,50 dolari pe zi (echivalentul a 85 de dolari în 2020) ca profesor în formare, înainte de a participa la facultate cu un împrumut guvernamental. A obținut diploma de licență de la „City College” din New York în 1936. În 1942, a obținut o diplomă de master de la ”Universitatea Columbia”, scriind o teză despre Thomas Hardy. El a fost scuzat din serviciul militar în al Doilea Război Mondial, deoarece el a fost singurul sprijin al tatălui său văduv. Malamud a lucrat mai întâi pentru „Biroul recensământului” din Washington D.C., apoi a predat limba engleză în New York, cea mai mare parte fiind cursuri de noapte, de liceu pentru adulți. Malamud a scris încet și cu atenție; el nu a fost deosebit de prolific. A terminat primul său roman, „The Light Sleeper” în 1948, dar mai târziu a ars manuscrisul. Primul său roman publicat a fost „The Natural” (1952), care a devenit una dintre cele mai bine amintite și mai simbolice lucrări ale sale. Al doilea roman al lui Malamud este „The Assistant” (1957), stabilit în New York și bazându-se pe propria copilărie a lui Malamud, iar acest roman a fost urmat rapid de „The Magic Barrel”, prima sa colecție de povestiri publicată (1958). Malamud a fost renumit pentru povestirile sale, alegorii adesea oblice stabilite într-un ghetou urban de vis, de evrei imigranți. La începutul anilor 1950, povestirile sale au început să apară în „Harper's Bazaar”, „Partizan review”, și „Commentary”.

Romanul „Cârpaciul” îl regăsim la editurile „Univers” (1998) și „Leda” (2006). Evreul Iakov Bok, în vârstă de 30 de ani este omul bun la toate (cârpaci), soț al „nefericitei” Raisl (care l-a părăsit, folosindu-se de motive precum instabilitatea domiciuliului și o căsnicie neconsumată. Iakov și-ar fi dorit copii, dar soarta nu a ținut cu el. Din pricina nenorocului la comenzi și lipsa sporului, meseria lui nu-i mai promitea siguranța zilei de mâine sau măcar o pâine sigură, așa că se vede nevoit să își părăsească târgul. Îl are ca mentor pe Spinoza, pentru ideile sale filozofice și așa realizează că libertatea interioară despre care „mentorul” său vorbește în lucrările sale, nici măcar nu-i este accesibilă. Personajul urmează să fie lovit din toate părțile de destin. Motivul principal? S-a născut evreu. În apropierea cimitirului din cartierul Lukianovski este descoperit cadavrul unui copil de 12 ani, iar autoritățile dau vina pe evrei, urmând să afișeze și să împrăștie peste tot broșuri despre evreii criminali. Iakov ajunge să fie acuzat de moartea copilului și fără a fi judecat, merge la închisoare timp de trei ani. În timpul în care a fost închis, începe să își pună întrebări despre credință și dreptatea Divină, fiind victima unei serii de umilințe și torturi și fiind desființat din punct de vedere uman. În paralel are loc Revoluția, astfel că suferința lui Iakov oglindește, de fapt, suferința întregului popor la unison. Iakov nu a fost altceva decât un țap ispășitor pentru altcineva. Într-un final este dus la proces, însă finalul poveștii va rămâne unul deschis, neștiind dacă este sortit la moarte sau la un nou început.