10 reguli de incalcat, 10 reguli de urmat

Momentan acest titlu nu se află în stoc. Intră în pagina de produs, și alege să fii notificat prin email când reintră în stoc!


Bill Quain este un autor, profesor și speaker motivațional american, specializat în dezvoltare personală, marketing și antreprenoriat. A scris nenumărate cărți despre succes, educație financiară și construirea unei mentalități potrivite pentru prosperitate. Multe dintre lucrările sale se concentrează pe ideea de a schimba modul de gândire tradițional și de a adopta strategii inovatoare pentru succes în viață și în afaceri.
Cartea "10 reguli de încălcat, 10 reguli de urmat", publicată pentru prima oară în anul 1997, este un ghid practic pentru cei care vor să își schimbe mentalitate și să obțină succes în viață și afaceri. Quain susține în lucrarea sa faptul că multe dintre regulile pe care le urmăm ne limitează, iar pentru a avea succes trebuie să le identificăm și să le încălcăm. În prima parte a cărții, autorul identifică zece reguli convenționale care sunt adesea considerate "adevăruri" dar care, în realitate, limitează potențialul unei persoane de a atinge succesul. Aceste reguli sunt mituri care, conform lui Quain, trebuie "încălcate" pentru a permite dezvoltarea personală și financiară, schimbarea mentalității fiind esențială pentru a putea înfrunta și depăși aceste convingeri limitative. Printre cele 10 reguli care ar trebui încălcate se numără: "munca grea te face bogat" - succesul nu provinde doar din munca grea, ci și din munca realizată într-un mod inteligent; "trebuie să ai bani ca să faci bani" - mentalitatea și educația financiară sunt mai importante decât banii, autorul susținând faptul că mentalitatea corectă poate înlocui capitalul inițial, putând atrage noi oportunități financiare; "educația tradițională este cheia succesului" - în realitate educația financiară și antreprenorială sunt mult mai importante, în carte subliniindu-se că, deși educația formală este utilă, aceasta nu asigură neapart succesul financiar sau antreprenorial; "economisește bani pentru a deveni bogat" - autorul susține că economisirea nu este suficientă, fiind mai important să investești și să creezi multiple surse de venit; "stabilitatea financiară înseamnă siguranță" - dependența de un singur loc de muncă sau venit poate fi riscantă, autorul sugerând că diversificarea surselor de venit și crearea de fluxuri de venit pasive sunt mult mai sigure pe termen lung; "este important să ai un job sigur" - în lucrarea sa, Quain promovează gândirea antreprenorială, sugerând că în loc să depinzi de un loc de muncă, mai bine înveți cum să îți construiești propria afacere, pentru a-ți crea propria siguranță financiară; "fii precaut, nu risca" - în realitate, asumarea riscurilor calculate este esențială pentru a avansa, autorul explicând faptul că succesul vine atunci când ai curajul de a ieși din zona de confort și de a lua decizii îndrăznețe în condiții de incertitudine; "trebuie să fii talentat pentru a avea succes" - Quian afirmă că munca și perseverența sunt mult mai importante decât talentul, succesul nefiind rezervat doar celor talentați, ci și celor care sunt dispuși să învețe și să muncească din greu pentru obiectivele lor; "trebuie să fii perfect pentru a reuși" - autorul atrage atenția că este important să îți asumi greșelile și să înveți din ele, nu neapărat să fii perfect, ci doar să iți asumi propriile acțiuni și să continui să înveți și să te perfecționezi; "nu poți avea totul" - autorul ne încurajează să credem că putem obține un echilibru între viața personală și carieră, succesul netrebuind să vină cu sacrificii majore, organizarea și stabilirea priorităților fiind cheia pentru a avea totul.
Cartea "10 reguli de încălcat, 10 reguli de urmat" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Curtea Veche (2002).


sus