Boris Vian - Iarba rosie

Boris Vian, un scriitor francez mai puțin cunoscut, dar cu siguranță talentat, s-a născut în 1920 în Paris. Pe lângă meseriile de scriitor și poet, pe care le-a descoperit destul de târziu, a fost inginer, trompetist, compozitor, actor, traducător și critic. Totul începe pe la vârsta de 23 de ani când scrie primul său roman ”Turbulența în Swaths” după o perioadă plină de ilegalități alături de prietenii săi. Romanul nu a avut succes, și nici următorul, așa că se hotărăște să se focuseze pe jazz, pasiunea sa încă din copilărie. A investit mult și a ajuns să fie cunoscut peste hotare, însă compozițiile sale muzicale au fost interzise în acea vreme a războiului. În 1943 însă are ocazie de a publica o poezie în ziarul Hot Club de France, care va avea mare succes și îi va da din avântul care i-a lipsit mulți ani. Scrie două romane, care vor fi un eșec total, apoi frustrat, scrie în doar 15 zile romanul ”Voi scuipa pe mormintele voastre”, care va deveni una dintre cele mai cunoscute opere ale sale. În 1953 publică ultimul său roman pentru că se săturase de critici și de lovitură după lovitură. Și-a continuat cariera în jazz și a început să scrie piese de teatru dar au avut aceeași soartă. În 1959 autorul are un sfârșit demn de un artist. Pe când se proiecta la cinema filmul ”Voi scuipa pe mormintele voastre”, autorul s-a supărat atât de tare că producătorii nu i-au urmat sfaturile încât după 10 minute s-a stins.

Romanul ”Iarba roșie” a fost publicat la editura Toutain în 1950 în limba franceză. Dacă dorești să citești varianta în limba română, pe site-ul nostru poți găsi edițiile publicate de editura Univers din 1997, 2004 și 2012.

Povestea romanului îi are în centul atenției pe Wolf și Lazuli care după multe încercări au reușit într-un final să creeze o mașinărie ce distruge amintirile. Lazuli nu pare prea sigur de funcționalitatea ei însă Wolf știe ce are de făcut: o călătorie în timp. Nu totul decurge conform planului pentru că nu ajunge în trecutul său ci într-o lume alternativă descrisă ambiguu. Partea bună este că aici găsește o sumedenie de oameni ce îi vor explica existența sa și planul pe care îl are de urmat. Așa că printre rânduri de psihanaliză și anxietate, Wolf are ocazia de a-și revedea trecutul și a-și șterge amintirile care nu îi dădeau pace.

Mașinăria acum devine centrul universului și cam are chef de șotii. Toată lumea este acum cu susul în jos, ba chiar și gândurile lor au luat o întorsătură sobră. Primarul este împotriva politicii, sporturile violente sunt acum la mare căutare iar câinii vorbesc. Peisajul este descris în nuanțe de roșu, de aceea și titlul speculativ, și nuanțe de albastru care la un moment se îmbină într-o diagramă indescifrabilă a mașinăriei. Toată această călătorie nebunească doar pentru a șterge câteva amintiri copleșitoare? Ei bine, nu. A fost o fugă către propriile nesiguranțe, o încercare de a îndrepta trecutul și o maturizare a celor două personaje.