Iarna la Madrid

Momentan acest titlu nu se află în stoc. Intră în pagina de produs, și alege să fii notificat prin email când reintră în stoc!


Christopher John Sansom se naște în 1952 în orașul Edinburgh din Scoția și are să ajungă unul dintre cei mai cunoscuți autori britanici de cărți polițiste. Totul a început în 2003 odată cu publicarea romanului "Dizolvarea" ce i-au adus celebritatea mai repede decât s-ar fi așteptat.
Romanul "Iarna la Madrid" a fost publicat la editura Pan Macmillian în iarna anului 2006. În limba română apare la editura Nemira în 2009 sub forma a două volume. 
Harry Brett fusese veteran la Dunkerque iar după o perioadă de revenire, este recrutat de Serviciul Secret Britanic pentru a se reîntâlni cu vechiul său prieten Sandy Forsyth la Madrid. Ajuns acolo, este șocat să vadă cât de rău o duc spaniolii. Represiune politică, lipsă de alimente și sărăcie, toate aduse de războiul civil. Deghizarea sa este că lucrează la ambasadă, unde trebuie să îi suporte pe Samuel Hoare, un nemernic ce a ajuns ambasador și pe Allan Hillgarth, omul ce deține toate informațiile. Atunci când are loc întâlnirea dintre cei doi vechi prieteni, se aduce în discuție o mină de aur ce se află în centrul Spaniei și ar putea ajuta la revenirea economică. Se creează o mare nebunie în legătură cu acest subiect, ca în final să se afle că Harry era spion iar mina a fost doar o minciună. Sandy se îndrăgostește de Barbara, o femeie puternică ce a fost împreună și cu prietenul lor, Bernie, și care acum luptă pe două fronturi. Toată lumea l-a crezut mort pe Bernie însă femeia ce i-a fost loială atâta timp în ciuda comportamentului său, descoperă că este în viață într-un lagăr din Cuenca. Trebuia adus în Anglia cu orice preț așa că apelează la Harry și Sofia și se pregătesc de un război împotriva gărzilor civile.
Epilogul dezvăluie viața lor după ce toate problemele au trecut și și-au recăpătat puterile. După câțiva ani, fiecare dintre ei a mers pe o altă cale și au reușit totuși să ajungă unde și-au dorit.


sus