Romanul lui Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, a fost publicat în primă ediție în anul 1930.
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, este nu numai romanul războiului dragostei, din primul tom, în ale cărui paranteze, de critică socială și convenționalităților de tot soiul, nu obosești să te pierzi, ci este și romanul războiului morții, pe frontul Carpaților, în înaintarea și retragerea,la fel de precipitate, din 1916.
Personajul-axă al romanului, Ștefan Gheorghidiu, ni se dezvăluie cu încetul, situându-se și luminându-se în diverse întâmplări. Este, într-adevăr, singurul personaj amănunțit analizat. Toate celelalte persoane din roman se mișcă, trăiesc în funcție de personajul principal. Ele apar ca niște coordonate față de care se determină și se delimitează personajul principal.
Despicat în cele două părți componente și foarte distincte, e un roman personal, dintre cele mai ascuțite și pătrunzătoare romane de analiză. Iar în latura privitoare a războiului, este singura operă românească literară valabilă în acest gen.
Autorul a vrut să facă un roman stendhalian, roman care se vrea a fi monografia unui element psihic, acolo ambiția, pasiunea, aici gelozia. El a urmărit, nu mai încape discuție, să creeze eroi care trăiesc în plan superior, fiind totuși lucizi, scăpați din fața poziției pasive față ed univers. Gheorghidiu este un filosof într-o lume de neștiutori de carte cinici, și acești neștiutori de carte îl păcălesc și-i fură bună parte din moștenire. El nu cunoaște femeia și nu o poate stăpâni, iar femeia îl face să sufere.
Deci e vorba mai puțin de analiza geloziei, cât de cazul unui inadaptat la viața erotică, a unui infirm. Și aceasta incapacitate de viață a eroilor este și mai evidentă în Patul lui Procust, scris de același Camil Petrescu.