Camilo Jose Cela - Stupul

Camilo Jose Cela se naște pe 11 mai 1916 în orașul Pardon din Spania. Nu la mult timp familia se mută în Madrid, oraș ce îi va modela personalitatea pe parcursul anilor dar și opera. Se înscrie la facultatea de medicină dar o părăsește când observă că se deschide una nouă, cea de filosofie și literatură. Urmează înrolarea în războiul civil în timpul căruia a fost rănit. Această experiență îl va afecta și îl va face un om independent, introvertit și mânios. Când va publica primul roman în 1942, toate aceste trăiri și frustrări vor fi transpuse și mai mult, le va și picta. În 1954 se va muta în Palma de Mallorca unde va înființa o revistă de literatură, Papeles de San Armadas, ce va capta atenția publicului dar și a scriitorilor amatori.

Dintre cele mai cunoscute opere menționăm: Familia lui Pascual Duarte, Călătorie în Alcarria sau Cristos versus Arizona.

Romanul "Stupul" a fost publicat pentru prima dată în limba spaniolă la editura Emece în anul 1950. În limba română apare pentru prima dată în 1967 la Editura pentru Literatură Universală, ediție ce va fi urmată de cea a editurii Polirom din 2009.

În luna decembrie a anului 1943 Madridul este la fel de plin de viață ca stupul unu roi de albine. Trecuseră doar doi ani de la Războiul Civil Spaniol și consecințele încă erau în floare fiindcă nu poți regenera o țară întreagă atât de repede. Mâncarea era raționalizată, oamenii nu aveau locuri de muncă iar cei ce aveau trăiau de pe o zi pe alta și restricțiile față de libertatea de exprimare încă nu dispăruseră cu totul. Majoritate oamenilor nu își putea hrăni familia, alții nici pe ei înșiși și trăiau cu teama că oricând puteau fi arestați pentru cel mai minor lucru fiindcă libertatea de exprimare încă era reprimată. Pentru că asta nu era de ajuns, în Europa se întâmpla cel de Al Doilea Război Mondial, iar Hitler amenința că își va extinde teritoriul chiar și în afara continentului. Atmosfera este apăsătoare, mai ales în sărmanul cartier ce este în prim planul nostru, oamenii de clasă mijlocie suferă în tăcere însă nici unul nu și-a pierdut simțul umorului. Preferau să facă haz de necaz pentru a mai trece zilele cu zâmbetul pe față și încearcau să își distragă atenția în cafeneaua Dona Rosa și în barul Celestino Ortiz, unde cumpărau țigări la bucata și uneori serveau o masă caldă. Toate tipologiile de oameni le întâlnești aici, de la tânăra ce se prostituează pentru a avea bani de medicamente până la scriitorul fără nici un ban căruia viața i se pare roz, peste 300 de personaje sunt descrise în cele mai bune și cele mai proaste momente.