Carson McCullers - Balada tristei cafenele

Carson McCullers, născută la 19 februarie 1917, în Columbus, Georgia, a fost o scriitoare americană de romane, ce descriu viețile interioare ale oamenilor singuri.

Primul său roman, "Inima-i un vânător singuratic", publicată în anul 1940, explorează izolarea spirituală a inadaptaților dintr-un orașel din sudul Statelor Unite.

Printre romanele scrise de aceasta se numără și: "Balada tristei cafenele" (1951), "Răsfrângeri într-un ochi de aur" (1941), "Ceasul fără minutare" (1961).

"Balada tristei cafenele", publicată în anul 1951, reunește un număr de șapte povești, cea care îi dă titlul cărții fiind prima din serie, urmându-i "Wunderkind", "Jocherul", "Madame Zilensky și regele Finlandei", "Vilegialistul", "O problemă domestică", "Un copac, o stâncă, un nor". Toate cele șapte proze având ca punct comun tristețea, un fel de angoasă absurdă, de frivolitate, care caracterizează viețile personajelor.

Acțiunea romanului are loc într-un orașel izolat din Georgia. Personajul principal este domnișoara Amelia Evans, o femeie puternică atât la trup, cât și la minte. Într-o zi, aceasta este abordată de un bărbat cocoșat, ce are doar o valiză în mână, pretinzând că îi este rudă. Atunci când, domnișoara Amelia, o femeie foarte calculată, care nu acționează niciodată fără motiv, il ia pe străin în propria casă, încep să circule zvonuri prin oraș.

Când zvonurile iau amploare, un grup de opt bărbați apar la magazinul ei, fiind surprinși când văd faptul că cocoșatul se simte ca acasă. Insă, Amelia le arată bărbaților aceeași ospitalitate pe care a arătat-o și cocoșatului, îi servește cu băuturi alcoolice și biscuiți, toți simțindu-se bine. Acesta este începutul cafenelei.

Pe parcursul cărții, Amelia începe să dezvolte sentimente romantice pentru vărul său, Lymon, oamenii din oraș fiind destul de surprinși de acest lucru, amintindu-și, totuși, faptul că femeia are o istorie bizară când vine vorba de bărbați.

Acum ceva timp, Amelia s-a măritat cu un bărbat pe nume Marvin Macy, care era foarte violent și crud, care a ajuns la închisoare dupa ce a comis o serie de infracțiuni după ce căsnicia lui s-a prăbușit. Atunci când este eliberat, acesta se întoarce în oraș, jurând că se va răzbuna pe fosta sa soție pentru că i-a distrus viața.

Când își dă seama ce sentimente are aceasta pentru Lymon, Marvin profită de împrejurări și îl folosește pe bărbat pentru a-i frânge inima. Totul culminează într-o bătaie între domnișoara Amelia și Marvin, când aceasta este cât pe ce să câștige, îi este distrasă atenția de către verișorul Lymon, Marvin câștigând lupta. Atunci, el și Lymon distrug cafeneaua, fură toți banii din casă, lăsând-o pe Amalia plină de vânătăi și bătută.

La sfârșitul poveștii, naratorul face referire la un grup, denumit "Cei Doisprezece Ocnași legați în lanțuri de pe drumul către Forks Fall", care, la dorința administrației ținutului, lucrează la peticirea porțiunilor stricate ale drumului către Forks Fall, dar și la lărgirea acestuia. Toată ziua se aude sunetul cazmalelor care lovesc pământul lutos, dar și muzică. Aceștia își cântă toată ziua durerile, o voce tristă începând o frază, după o clipă alăturându-i-se alta, până ce întregul grup cântă. Cântecul acestuia exprimă sentimentele de disperare și singurătate, pe care Amelia le simte după trădarea lui Lymon.

Romanul "Balada tristei cafenele" a avut parte de numeroase adaptări, printre care: în anul 1963 a fost adaptat într-o piesă de teatru, cu același nume, pusă în scenă de Edward Albee. În anul 1991 cartea a avut parte și de o ecranizare de excepție, avându-i în rolurile principale pe Vanessa Redgrave, Keith Carradine și Rod Steiger, regizorul fiind Simon Callow.

Cartea "Balada tristei cafenele" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în trei ediții, după cum urmează: Coresi (1990), Leda (2008) și Polirom (2015).