Cezar Petrescu - Cei trei regi

Cezar Petrescu, născut la 1 decembrie 1892, în comuna Cotnari (Iași), a fost un cunoscut scriitor român, redactor al ziarelor "Adevărul", "Dimineața", "Bucovina", "Țara nouă" și "Voința", devenind membru al Academiei Române în anul 1955. Opera lui cuprinde aproximativ 70 de volume, din care fac parte romane, nuvele, piese de teatru, proză fantastică și literatură pentru copii.

Cartea "Cei trei regi", publicată pentru prima oară în anul 1935, este împărțită în trei mari părți, fiecare fiind dedicată unuia dintre cei trei regi ai României: Carol I - Făuritorul Regatului; Ferdinand I - Făuritorul României Mari; Măria Sa Carol al II-lea - Făuritorul României veşnice, descriind cu emoție urcările pe tron ale acestora.

Carol I, domnitorul Principatelor Unite Române, primul rege al României, a cultivat sub domnia lui un climat de ordine, disciplină și rigoare. Sub conducerea lui, ce a durat 48 de ani, fiind și cea mai lungă din istoria țării, România și-a cucerit Independența de Stat, devenind monarhie constituțională, punând bazele consolidării statului român modern. Carol I a ajuns la București pe 10 mai 1866, intrând în oraș pe la podul Mogoșoaiei, fiind întâmpinat de către Dimitrie Brătianu, primarul capitalei, cel ce urma să îi înmâneze cheile orașului. Principele a fost escortat spre Dealul Mitropoliei, unde se oficializa tedemul, fiind apoi invitat să depună jurământul în noua sa calitate de domnitor al Principatelor Unite Române. Carol I a pus mâna dreaptă pe Evanghelie, rostind cu o voce fermă în românește: "Jur!". Încă de la instalarea pe tron, Carol I a numit un nou Consiliu de miniștri, ce era condus de Lascăr Catargiu, convocând Adunarea Constituțională pentru a-i atribui misiunea redactării și elaborării unei noi Constituții a României. Constituția din 1866 a separat puterea executivă, condusă de domnitor, de cea legislativă, păstrând separarea puterii judecătorești, și stabilind regulile de succesiune ale monarhiei ereditare. Pe 10 mai 1881, pe Dealul Mitropoliei, are loc ceremonia de încoronare a lui Carol I și a soției sale, Elisabeta, ca suverani ai României. 

Ferdinand I, numit și Ferdinand cel Loial, a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie și până la moartea sa. Acesta a devenit rege al Regatului României în urma morții unchiului său, regele Carol I, conducând România în timpul Primului Război Mondial, și alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale. În timpul războiului, Ferdinand și Maria, soția sa, au contribuit esențial la concentrarea efortului de război și la păstrarea moralului armatei, în condițiile în care Rusia a încheiat un tratat de pace separat, provocând căderea frontului estic, lăsând în acest fel România singură împotriva puterilor centrale.

Carol al II-lea al României, al treilea rege al țării a domnit între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. A fost primul copil al regelui Ferdinand I și al soției sale, regina Maria, după accederea acestora la tron, Carol devenind "Principele moștenitor Carol al României", la vârstă de doar 21 de ani. De la începutul domniei sale, Carol al II-lea și-a luat foarte în serios rolul de șef al Casei Regale, anihilând-o din punct de vedere politic pe Regina Maria, înlăturându-l de la curte pe Barbu Știrbei, și interzicându-i mamei sale să desfășoare orice activitate politică, impunându-i chiar să se stabilească în celelalte castele din țară (Castelul Bran și Castelul Balcic).

Cartea "Cei trei regi" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în patru ediții, și anume: Fundația Culturală Regală Principele Carol (1997), Abeona (1993), Paul Carpen (2018) și Fundația Culturală Regală Principele Carol (1935).