În 1924, Cezar Petrescu trece prin ceea ce putem numi o criză existențială, își caută menirea și pornește într-o incursiune creatoare frenetică, care se va sfârși în anii săi de bătrânețe. Cutreieră lumea în lung și-n lat și culege de pe oriunde învățături pe care le va folosi mai târziu, cunoaște oameni demni de pomenit și leagă strânse amiciții prin alte părți ale lumii. Bună bucată de vreme, declara el, își face veacul prin cârciumi și bodegi ori se lasă prins în mrejele vreunei tinere domnițe de prin partea locului. Întotdeauna însă, se va întoarce la scris și va găsi refugiul în peniță. Oferă astfel literaturii noastre o adevărată comoară literară și construiește un proiect artistic extraordinar.
Va fi întotdeauna nuvelist convins, romancier atipic și mândru prozator, dar, mai târziu, își va culege trăirile și le va cuprinde într-un volum de memorii, care va avea mare succes la public. Opera de față face parte din anii tinereții sale și este una dintre cele mai dragi nuvele pe care le-a împărtășit cu publicul său.
„Drumul cu plopi” este o nuvelă simplă, dar plină de nostalgie, ușoară și care ne trezește amintiri din copilărie. Deși este departe ca lirism de Eminescu și nu se apropie de romantismul acestuia, Petrescu lasă o urmă puternică de melancolie asupra scrierii sale. Aici regăsim o pledoarie pentru locul de baștină, pentru satul natal, pentru ulița copilăriei, împânzită de plopi înalți și falnici, la umbra cărora se nășteau atunci cele mai frumoase povesti de dragoste, cele mai colorate povesti de viață. Am putea privi lucrarea precum o monografie a satului sau, însă Petrescu dorește și așteaptă mai mult de atât. Astfel, scriitorul pune romantism, adaugă culoare și emoție și reușește să ne impresioneze și să ne determine să îi rămânem fideli până la ultimul paragraf. Vom fi, pe alocuri, copleșiți, ne vom lăsa purtați într-un fumul de evenimente, care, la prima vedere, nu par conectate între ele. Mai apoi, ne aflăm într-o letargie, într-o stare de așteptare pe care nu o putem domoli decât continuând lectura. Însoțim astfel personajele într-o călătorie nebunească, suntem purtați într-un decor simplu, de țară, și suntem părtași la o acțiune de zile mari, când mocnită, când explozivă.
Finalul ne va șoca și ne va surprinde, iar mai târziu, vom înțelege toată pledoaria autorului și îi vom mulțumi pentru aceasta. Apoi, ne vom mulțumi nouă pentru răbdare, pentru perseverență în lectura și pentru alegerea făcută. Cartea va fi printre cele mai căutate în țară noastră și va fi reeditată de mai multe edituri, ba chiar tradusă în peste 20 de limbi străine. Pe site-ul nostru poate fi găsită în mai multe ediții, dintre care amintim următoarele: Editura pentru Literatură (1961), Cugetarea (1947), Casa Scânteii (1961).