Romanul intitulat „Omul din vis” avea să apară din dorința lui Petrescu de a face o adevărată trilogie fantastică. Astfel, autorul continuă ideea din „Somnul” și „Simfonia fantastică” și îi pune din nou în prim plan pe cei doi tineri căsătoriți, care se luptă cu forțe fantastice imaginare. Știm din volumele anterioare că relația celor doi este, la prima vedere, una bună și că nimeni și nimic nu pare că le-ar putea strica conexiunea minunată pe care au format-o în timp. Totuși, visele stranii ale femeii și înșelătoria la care este supus bărbatul vor fi picăturile care vor umple paharul în cele din urmă. Cartea se concentrează pe relația celor doi, dar și pe relația pe care protagonista o dezvoltă cu celelalte personaje. Nuvela de față este cumva mai puternică în simbolistică decât cele precedente, iar personajele sunt prinse într-o rocada imposibilă din care le va fi aproape imposibil să iasă.
Aici, Petrescu se aseamănă puternic cu Zola, iar frământările interioare ale eroilor sunt așternute fără perdea în fața cititorului, dornic să răstălmăcească prin sufletele eroilor. Autorul încearcă să ne explice psihologia în baza căreia a creat un personaj feminin atât de complex și atât de complicat. Or, trebuie spus că femeile lui Petrescu vor fi întotdeauna înzestrate cu tot soiul de calități, mai puțin întâlnite și mai greu de înțeles. Bărbații însă, la Petrescu, sunt puternici în aparență, dar măcinați de slăbiciuni la interior și dornici să afle întotdeauna adevărul. Când protagonistul află și simte că este înșelat, pornește o luptă interioară și se lasă măcinat de regrete tardive. La suprafață însă lucrurile stau mai rău, căci bărbatul păstrează tăcerea o bună bucată de vreme și cade cumva într-o stare de depresie cruntă.
Ajungem spre finalul operei și nu reușim să deslușim misterul, iar Petrescu nu ne oferă niciun soi de indicii, care ne-ar putea fi de ajutor. Bănuim că deznodământul va fi unul tragic, iar lucrarea are să ne transmită o învățătură, dar vom observa că simbolistica se complică, iar scrierea devine aproape dramatică. Un dans acerb, întreprins de doua personaje interesante, dar dominate de lucruri nespuse, un vals stângaci într-un decor șubred și pe o muzică asurzitoare, cu nuanțe triste și aproape sinistre. O poveste nemaipomenită despre suflet și trup, despre regăsirea sinelui și pierderea lui în același timp, un tandem ciudat, distrugător și, pe alocuri, apatic. Un Petrescu sublim, încântător, capabil să hrănească prin cuvinte și să șocheze prin imagini. Niște personaje fascinante, care treptat se distrug reciproc, fără ca măcar să conștientizeze că, de fapt, luptau să se salveze.
Lucrarea ajunge să fie tradusă în 10 limbi de circulație internațională, iar la numai un click distanță poate fi găsită în mai multe ediții, dintre care amintim următoarele: Minerva (1989), Ramuri (1925), Cugetarea (1945).