Charles Baudelaire - Florile raului

„Florile răului” („Les fleurs du mal”) marchează o etapă importantă a evoluției literaturii europene în secolul al XIX-lea. Volumul de poezii al francezului Charles Baudelaire, deși adesea criticat la vremea lui, a inspirat artiști și poeți din Europa și a dat naștere unui noi curent literar: simbolismul. Deși primul poet care a folosit acest termen a fost Jean Moreas, în 1886, Baudelaire este considerat precursorul mișcării simboliste. El a reușit să surpindă în poemul „Corespondențe” caracteristicile principale ale curentului simbolist, și anume: corespondențele între univerul exterior și sentimente, analogii între mai multe elemente, precum și sinesteziile. Volumul „Florile răului” a fost publicat în Franța, în 1857, la editura prietenului lui Baudelaire, August Poulet Malassis.

Baudelaire a dedicat volumul „Florile răului” poetului și scriitorului Theophile Gautier, descriindu-l pe acesta din urmă ca „magicianul perfect al scrierii franceze”. Deși Gautier este considerat un apărător al curentului romantic, opera sa rămâne dificil de clasificat, și se pot observa teme comune cu cele ale parnasianismului, simbolismului sau modernismului. Gautier a avut o influență mare nu numai asupra lui Baudelaire, ci și asupra altor scriitori francezi cunoscuți, ca Balzac sau Flaubert. În România, influența lui Baudelaire și a curentului simbolist inspirat de acesta devine vizibil odată cu aparția operelor lui Alexandru Macedonski și George Bacovia.

Volumul este împărțit în șase părți tematice: „Spleen și ideal” (85 de poezii), „Imagini pariziene” (18 poezii), „Vinul” (5 poezii), „Florile răului” (9 poezii), „Revolta” (3 poezii) și „Moartea” (6 poezii). Temele comune regăsite sunt tragismul ce caracterizează condiția umană, scepticismul, decadența umană, dezgustul, plictisul, dar și revolta. Așa cum putem observa în poeziile din „Imagini pariziene”, Baudelaire critică statul francez, lucru neobișnuit la vremea respectivă. Cele 18 poezii din această secțiune descriu sentimentul de anonimat și înstrăinare ale poetului față de orașul în plin proces de modernizare. Trebuie menționat aici că majoritatea poeziilor din „Imagini pariziene” au fost scrise în timpul „renovărilor” lui Haussmann, un proiect public al împăratului Napoleon al III-lea de a moderniza Parisul după indicațiile lui Georges Haussmann. Aceste schimbări au implicat în mod deosebit distrugerea cartierelor medievale, construirea de bulevarde noi, înființarea de parcuri, precum și anexarea localităților limitrofe ale capitalei. Ideile lui Haussmann au fost vehement criticate, iar Napoleon al III-lea a fost nevoit să renunțe la planul său. Nemulțumirea lui Baudelaire față de aceste schimbări venea din faptul că „lumea veche”, lumea inspirației poetului (cerșetorii, muncitorii sau adepții jocurilor de noroc), dispărea sub aceste transformări liniare.

După publicarea volumului, atât Baudelaire, cât și August Poulet Malassis, au fost acuzați de „ultraj împotriva moralei publice”. Baudelaire a primit o amendă de 300 de franci, iar șase dintre poezii au fost interzise și nu au mai fost publicate decât după 1949. Acestea sunt „Lesbienele” („Lesbos”), „Femeile blestemate” („Femmes damnees”), „Le Lethe”, „Celei pre vesele” („A celui qui est trop gaie”), „Bijuteriile” („Les Bijoux”) și „Metamorfozele vampirului” („Les metamorphoses du Vampire”). Acestea au fost publicate mai târziu la Bruxelles în volumul „Epavele”. În 1861, o a doua ediție a volumului „Florile răului” a fost publicată, unde alte 35 de poezii au fost adaugate. După moartea prematură a poetului francez, în 1868, a apărut cea de-a treia ediție, cu o prefață scrisă de Gautier și cu 14 poezii până atunci nepublicate.

Influența culturală a poetului francez rămâne de necontestat, atât în creația literară a altor poeți și scriitori, cât și în piese de teatru, muzică și film. Volumul „Florile răului” este un pilon pentru orice studiază literatura, iar nenumărate ediții publicate sunt o dovadă a acestui fapt. Anticariatul Printre Cărți pune la vânzare mai multe ediții ale volumului, cum ar fi volumul publicat de editura Minerva din colecția „Biblioteca pentru toți”, din anul 1978, ediția bilingvă de la Editura pentru Literatură Universală, din 1968 sau ediții mai noi, aparținând Adevărul Holding sau Orizonturi.