Charles Bukowski - Povesti despre nebunia obisnuita

Femei, Muzică de belele sau De duzină, sunt doar trei dintre titlurile cu care Charles Bukowski a cucerit o lume întreagă. S-a născut în familia unui soldat în Germania iar la doi ani familia s-a stabilit în Statele Unite pentru un trai mai bun. Micul Charles a fost timid și viața sa socială lipsea cu desăvârșire din cauza faptului că avea acnee și era rușinat de aspectul său. Nici relația cu părinții nu l-a ajutat prea mult pentru că era bătut adesea, însă acest lucru l-a făcut să înțeleagă durerea nemeritată. Așa a început să scrie. Tinerețea i-a fost acaparată de depresie iar gândurile pe care le avea le punea pe foaie sau le înneca în alcool. A urmat cursuri de artă, literatură și jurnalism iar după liceu s-a mutat la New York pentru a-și urma visul de a deveni scriitor. În 1959 a publicat primul volum de poezii ce a avut un tiraj de doar 200 de exemplare. A continuat să publice an de an însă de abia din anii '80 a reușit să atragă atenția publicului cu stilul său realistic și uneori pornografic.

Colecția "Povești despre nebunia obișnuită" a fost publicată pentru prima dată în 1983 la editura City Lights Books. În limba română apare în 2005 la editura Rao, ediție ce va fi urmată de Polirom în 2017. În 1981 apare și adaptarea cinematografică unanimă în regia lui Marco Ferreri iar scenariul aparține și autorului.

Toate povestirile urmăresc aventurile și experiențele sexuale ale poetului Charles Serking ce trăia în unul dintre cartierele de pomină ale Los Angelesului. Tot ce i se părea normal se schimbă când o întâlnește pe Cass, o prostituată masochistă cu care începe o relație furtunoasă. În tot acest haos primește o ofertă de la o editură  importantă iar fata încearcă să îl oprească din a accepta însă nu reușește. Charles cedează tentației și acceptă oferta dar își dă seama pe parcurs că a fost o greșeală și decide să se întoarcă în micul său apartament. Ajuns acolo află că iubita sa s-a sinucis iar acesta va fi începutul sfârșitului. Cam așa sună fiecare dintre cele 34 de povești pe care le veți citi, iar ca o prima observație trebuie să știți că limbajul nu este chiar unul prietenos pentru toată lumea. Dacă am aduce aceste povestiri în secolul XXI, Bukowski ar fi considerat rasist, misogin, vagabond și bețiv, însă în anii '80 era considerat normal. Semnele de punctuație nu sunt prea prezente, uneori nici sensul textului, dar până la urmă vorbim despre nebunie iar autorul a dorit ca multe dintre ele să fie redactate exact ca în manuscrisele sale. Frumusețea lecturii sale constă în faptul că el scrie totul așa cum este, fiecare emoție este adevărată, fiecare cuvânt este cel mai potrivit pentru a descrie o întâmplare și bineînțeles și cuvintele vulgare își au rostul lor. Niciodată nu i-a păsat dacă cititorii îl plac sau nu, și bine a făcut pentru că nu mulți înțeleg stilul său adesea grotesc.