Chuck Palahniuk - Bantuitii

Chuck Palahniuk ne-a obișnuit cu poveștile sale extraordinare, greu de digerat și evocate într-o manieră deosebită. După „Fight Club”, numele lui Palahniuk ajunge pe buzele tuturor, iar celebritatea sa sporește și mai mult după ecranizarea romanului, în regia maestrului David Fincher. Este lesne de observat că Palahniuk nu se îndepărtează prea tare de stilul care l-a consacrat, ba chiar, de această dată, conturează aprig o lume nebunească, poate chiar mai întunecată decât cea pe care a descris-o în cărțile anterioare. Obsesiile scriitorului pentru lumea interioară a personajelor sale sunt evidențiate și de această dată, iar oamenii descriși aici pierd ușor, ușor contactul cu realitatea.

„Bântuiții” apare în perioada de glorie deplină a lui Palahniuk, iar, la data publicării romanului, scriitorul se afla în topul celor mai bine vânduți autori ai contemporaneității. Romanul în sine este o mărturisire personală, reflectată în câteva personaje cu grijă alese, o poveste despre viață și moarte, despre ascensiune și decădere, despre regăsire și renunțare. Fără să aibă o acțiune susținută, cartea descrie sentimente și evenimente prin care trec mai multe personaje, dar fără a respecta vreo ordine anume. Romanul este plin de semnificații ascunse și tot soiul de trimiteri către lumea ascunsă a sufletelor noastre. Este curios cum autorul reușește să ne stârnească atenția și să ne mențină conectați la o istorisire care, la prima vedere, poate părea neinteresantă și plictisitoare. În accepțiunea scriitorului, noi, oamenii, suntem captivi ai propriei minți și slujim propriului suflet. Astfel, autorul scoate la iveală stări și trăiri dureroase, ne prezintă chipuri chinuite de remușcări străine și ne pregătește pentru o avalanșă de sentimente. Avem în cadrul acesta ostil mai multe personaje și le urmărim pe toate concomitent, fără ca unul să devină principal. Mai degrabă, cartea este o confesiune personală, care, îmbinată cu ficțiunea, aduce în fața publicului o adevărată nebunie literară. Palahniuk vorbește despre durere, despre moarte și ură, despre prostie și goana omului către îmbogățire rapidă. Într-o societate dominată de consumerism, eroii lui Palahniuk își schimbă ideile și prioritățile de la o zi la alta.

Scriitorul reușește să îndepărteze clișeele literare pe care mulți alți autori le folosesc din plin, ba chiar oferă un aer nou, inovativ scrierii sale aparent banale. O incursiune deosebită și înfricoșătoare în sufletele eroilor săi și, în același timp, în cele ale cititorilor, o poveste despre întuneric și lumină, despre cum speranța moare întotdeauna ultima.

Cartea se vinde într-un ritm alert, iar, mai târziu, va servi drept sursă de inspirație pentru mai mulți autori aflați la început de drum. Ideile lui Palahniuk devin celebre în întreaga lume, iar celebritatea sa crește semnificativ. Romanul va fi tradus în peste 30 de limbi de circulație internațională, iar în rafturile noastre se găsește în mai multe ediții, după cum urmează: Polirom (2007), Polirom (2014).