Lucrarea istorică “Istoria românilor”, de Constantin C. Giurescu, a apărut între anii 1935 și 1942, însumând patru volume ample, publicate la editura Fundațiilor Regale, din București, oferind o nouă perspectivă limpezită asupra trecutului istoric al românilor, de la primele așezări dacice conduse de Burebista, la primele principate unite de importanții noștri domnitori, până la instaurarea monarhiei de către dinastia de Hohenzollern.
Lucrările sunt grupate în patru titluri, primul acoperind etapa cuprinsă între “Burebista și Alexandru cel Bun”, cel de-al doilea de la “Mircea cel Bătrân, la Mihai Viteazul”, al treilea, “De la moartea lui Mihai Viteazul, până la finalul epocii fanariote”, iar cel de-al patrulea, publicat la editura Cugetarea – Delafras, vorbește despre perioada “Cele mai vechi timpuri, până la moartea Regelui Carol I”.
Mai târziu au fost reeditate operele, lucrarea fiind grupată în trei volume vaste de peste 1500 de pagini, iar printre alte edituri care au publicat lucrarea, putem aminti de editura Cugetarea, 1948, în trei volume cartonate, editura Științifică, 1974, în trei volume cartonate, editura Albatros, 1989, în format cartonat, editura Humanitas, 2000, în format broșat sau editura Enciclopedică, 2011, în format cartonat.
Constantin C. Giurescu, s-a născut la data de 26 octombrie 1901, în Focșani, județul Vrancea, fiind un însemnat istoric român, profesor universitar și membru al Academiei Române, fiind fiul cunoscutului istoric Constantin Giurescu.
Tânărul Constantin Giurescu, urmează cursurile primare și liceale în București, fiind atras de mic de istorie și medievistică, astfel că, la vârsta adolescenței, acesta urmează cursurile “Universității din București”, obținând licența și doctoratul, la începutul anilor ’20.
Mai târziu, după terminarea studiilor istorice în Paris, profesează din anul 1926, în cadrul “Universității din București” și din 1956, profesează timp de șapte ani în cadrul “Institutului de Istorie Nicolae Iorga".
Deține, de-a lungul timpului, mai multe funcții importante, fondând “Institutul de Istorie Naţională”, la începutul anilor ’40.
Odată cu instaurarea comunismului, este arestat și trimis în lagărul comunist de la Sighet, fiind eliberat după cinci ani și domiciliat cu forța într-o localitate din Brăila.
Printre cele mai importante lucrări semnate de însemnatul istoric român, putem aminti de “Noi contribuţii la studiul marilor dregători în secolele XIV – XV”, 1925, “Istoria pescuitului şi pisciculturii”, 1964 sau “Viaţa şi opera lui Cuza Vodă”, 1966.
Lucrarea istorică “Istoria românilor”, de Constantin C. Giurescu reprezintă o amplă lucrare din trecutul istoric românesc, ce scoate în evidență elemente variate din istorie, printre care latura economic, latura spirituală, latura strategică sau latura meșteșugărescă, oferind foarte multe detalii legate de obiceiurile vechilor daci sau obiceiurile oamenilor ce trăiau în vechile provincii istorice.
Autorul oferă o perspectivă veridică a celor prezentate în paginile vastei opere, astfel că, pentru a avea un studiu aprofundat asupra celor prezentate, acesta caută și prin afara României, aflând detalii surprinzătoare despre așezarea carpato danubiano pontică, din relatările istoricilor francezi.
Primul volum vorbește despre instaurarea unui stat pe vechiul teritoriu de la nord de Dunăre, Dacia, înflorind odată cu plecarea celților din zonă, dar și datorită personalității regelui Burebista, Strabon, făcând o caracterizare vastă a conducătorului, fiind cel care a oferit o descriere a sobrietății și forței de convingere a acestuia, locuitorii fiind dornici să scape de războaiele care nu mai încetau.
În cel de-al doilea volum, se vorbește, printre altele, despre episodul bătăliei de la Călugăreni, atunci când viteazul Mihai, a reușit să îi împingă pe turci peste râul Neajlov, Sinan Pașa, fiind aproape ucis de strategia bine pusă la punct de domnitor.
Strategia de război, este foarte bine prezentată de către autor, astfel că apar elemente complexe, românii atacând pe flancuri și din spate, cu o armată formată din două sute de ardeleni și alte două sute de cazaci.
Spicuind prin cel de-al treilea volum, autorul vorbește despre execuția lui Constantin Brâncoveanu, care primește nouă capete de acuzare, fiind decapitat împreună cu cei patru fii, astfel că trupurile acestora sunt lăsate în locul execuției și mai târziu, aruncate în mare, fiind recuperate de greci și înhumate.
Spiritul veridic, spiritual și complex, cu care autorul vorbește despre formarea statului român, îl așează pe acesta în rândul marilor istorici români, la același nivel cu Alexandru Xenopol sau Nicolae Iorga.