Constantin Noica - Douazeci si sapte trepte ale realului

Constantin Noica, născut la 25 iulie 1909, a fost un cunoscut filosof român. A debutat în cariera literară în anul 1927 cu poemul în proză "O poveste", ce a apărut în revista liceului "Vlăstarul". Eseurile pe care le-a publicat în această revistă au fost reunite mai târziu în primul său volum, intitulat "Mathesis sau bucuriile simple", ce a apărut în anul 1934. În lucrările sale, Noica a abordat teme precum ființa, conștiința, cultura și religia, într-un stil profund. Între anii 1964-1987, acesta a publicat o serie de studii și eseuri ce aveau în prim-plan filosofia culturii, printre acestea numarandu-se "Rostirea filosofică românească", "Eminescu. Gânduri despre omul deplin al culturii româneşti", "Despărţirea de Goethe", "Sentimentul românesc al fiinţei", "Scrisori despre logica lui Hermes".

Cartea "Douăzeci și șapte trepte ale realului", publicată pentru prima oară în anul 1969, prezintă o perspectivă particulară asupra categoriilor. Se pot remarca trei note esențiale ale acestei perspective: categoriile sunt elementele gândirii; fiecare tablou al categoriilor, indiferent dacă este vorba de cel platonic, aristotelic sau kantian, este adecvat gândirii câte unui palier al realității - anorganic, organic, spiritual; în funcție de noile provocări teoretice care pot apărea, tablourilor tradiționale ale categoriilor li se pot adăuga una sau mai multe categorii noi. Acestea pot fi văzute ca trepte ale conceptualizării realității, ea însuși fiind dispusă în trepte: anorganică, organică, reflectată și umană.

În istoria filosofie există "categoriile" lui Aristotel și cele ale lui Kant, considerate de aceștia ca fiind ideile cele mai generale ale cugetului omenesc. Între cele două tablouri de categorii nu este o legătură directă, iar dacă li se adaugă cel al lui Platon, din dialogul "Sofistul" - tablou de obicei nerelevant, atunci ne aflăm în fața a trei grupe de categorii diferite. Aceste grupe sunt: la Platon - ființă; stare, mișcare; identitate, alteritate; la Aristotel - ființă individuală; cantitate, calitate, relație; spațiu, timp, modalitate; acțiune, pasivitate, posesiune; la Kant - unitate, pluralitate, totalitate; existență, inexistență, limitație; substanță, cauzalitate, comunitate; posibilitate, realitate, necesitate. Cultura europeana ne arată faptul că există o adevărată solidaritate ascunsă a categoriilor tradiționale, ce sfârșesc prin a se acoperi cu sistemul științelor, desfășurat limpede abia în secolul al XIX-lea. Tablourile vin să caracterizeze modalitatea fizică, chimică, elementar organică, superior organică și omul. Cultura noastră este o lentă și sigură desfășurare de sens, pornind de la ființa fizicienilor presocratici, până la necesitatea legică a științei de astăzi. Evident, categoriile nu s-au înscris de la sine pe această linie. O categorie este, din punct de vedere filosofic, un predicator universal; fiecare lucru având parte de ființă, de mișcare, de unitate, ori de cauzalitate. Însă, deși sunt universale ca și folosință, categoriile tradiționale s-au dovedit a fi caracteristice ca semnificație, pentru câte un plan de cunoaștere și câte un nivel de realitate. În paginile volumului "Douăzeci și șapte trepte ale realului" este vorba despre simpla materie brută a filosofiei, acestea luând naștere din mirarea că toate țin în cultura noastră, încheindu-se cu mirarea că, ajunsă de la ființă la necesitate, după 27 trepte, conștiința vede că toate se destramă din nou, afundându-se într-o admirabilă lume a începuturilor.

Cartea "Douăzeci și șapte trepte ale realului" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Humanitas (1999) și Științifică (1969).