Constantin Noica - Povestiri despre om

Lucrarea filosofică ”Povestiri despre om” sau ”Povestiri despre om. După o carte a lui Hegel: fenomenologia spiritului” a fost publicată în 1980. Istoria acesteia este fascinantă pentru că a marcat un capitol important în viața lui Noica, însă cum a ajuns aici?

Constantin Noica s-a născut pe 12 iulie 1909 în Vitănești, Teleorman într-o familie destul de cunoscută a vremii. Urmează gimnaziul și liceul la București unde îl are ca profesor de matematică pe Dan Barbilian (Ion Barbu) iar în această perioadă scrie eseuri pentru revista școlii, ”Vlăstarul”, eseuri ce în 1934  vor apărea în volumul ”Mathesis sau bucuriile simple”. Începe studiile la Facultatea de Matematică însă acest episod durează doar un an pentru că se decide să urmeze cursuri de filozofie la Paris. În 1940 se întoarce la București pentru a-și susține doctoratul intitulat „Schiță pentru istoria lui. Cum e cu putință ceva nou?”. Pe timpul războiului pleacă în Germania pentru a asista la cursurile lui Martin Heidegger iar la întoarcere are parte de cea mai grea parte a vieții sale. Între 1949 și 1958 este forțat să rămână la Câmpulung Muscel unde îi studiază pe Hegel și Goethe și scrie ”Povestiri despre om” ca studiu asupra teoriilor sale. Putem spune că a vorbit despre tot ce era interzis în acea vreme. Conștiința spiritului de exemplu, avea ca scop trezirea poporului, conștientizarea existenței unei lumi mai bune și a faptului că dacă tu ai învățat să faci ceva într-un fel nu înseamnă că nu mai există și alte moduri de a o face. Noi nu trăim o matematică, ci o viață în care căutăm adevărul absolut. Este abordat și subiectul iubirii care este explicat cu cuvinte din miere. El afirmă că este important să ne pierdem măcar o dată conștiința pentru a o găsi pe a altuia și să negăm realitatea pentru măcar o clipă.

Cu toate acestea, Eminescu, în viziunea autorului este văzut ca un nimeni. De ce trebuie să îl venerăm atât de mult? ”Ce este acest Eminescu?” S-a țesut o relație atât de mare între el și popor încât dacă l-am înlătura, cultura noastră ar ajunge aproape de zero. Această teorie și numeroase altele din carte au fost discutate în seminarii organizate de el însuși care i-au adus lui, dar și participanților, 25 de ani de închisoare. Din aceștia a executat doar 6 și imediat s-a mutat la București pentru a lucra ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române. Acest lucru i-a dat dreptul de a ține din nou seminarii în apartamentul său, despre teoriile lui Hegel, Kant și Platon. În această perioadă scrie ”Creație și frumos în rostirea românească” și reeditează romanul ce i-a adus închisoarea.

Spre sfârșitul vieții se mută la Păltiniș unde va fi locul său de pelerinaj și dialog de tip socratic pentru admiratorii săi. Totuși, viața sa se încheie în apartamentul său din București pe 4 decembrie 1987. După revoluție, Gabriel Liiceanu reeditează toate manuscrisele, așadar datorită lui poți găsi în anticariatul nostru edițiile Humanitas din 2009 și 2013 și ediția Cartea Românească din 1980.