Constantin Toiu - Galeria cu vita salbatica

Constantin Țoiu se naște pe 19 iulie 1923 la Urziceni, unde a și absolvit școala primară unde învățător i-a fost Haralambie Ionescu. Studiază apoi la Brașov, la liceul Dr. Ioan Meșotă, unde va fi un elev extrem de apreciat și lăudat de-a lungul timpului. Încă era elev când războiul a izbucnit așa că a trebuit să urmeze școala militară din Buzău și să iasă cu funcția de observator aerian. Nu va participa la luptă, va decide că e vremea să se înscrie la facultatea de litere și filosofie din București. Aici nume mari îi vor fi profesori, cum ar fi Mircea Vulcănescu, Tudor Vianu sau Dimitrie Guști. După ce va absolvi cu brio, va fi redactor pentru Editura de stat pentru literatură și artă și publicațiile Luceafărul și România literară. Urmează apoi să fie secretar al Uniunii scriitorilor și vicepreședinte. Debutul literar are loc în 1965 cu romanul "Moarte în pădure" însă din cauza cenzurii de multe ori a trebuit să renunțe la capitole și manifestări sincere.

Printre cele mai importante opere se numără Căderea în lume, Obligado, Caftane și cafteli și Însoțitorul.

Romanul "Galeria cu viță sălbatică" a fost publicat pentru prima dată la editura Eminescu în 1976, ediție ce o regăsiți pe site-ul nostru chiar și cu autograf. Pe lângă aceasta, vă mai puteți bucura de edițiile oferite de Biblioteca pentru toți din 2011 și Editura fundației culturale române din 1999.

Personajul ce ne va purta de-a lungul celor aproape patru sute de pagini este Chiril Merișor. Dacă nu veți înțelege încă de la început trăirile și sentimentele sale, nu vă speriați, și lui i-a luat ceva vreme până să se descopere pe sine însuși. El avea un caiet ce era intitulat "Echipa" unde nota fiecare stare, fiecare părere și fiecare gând, doar că atunci când un anchetator îl va citi, acesta va descoperi că era un fals. Caietul său dispăruse. Înainte de a face o acțiune ce s-a soldat cu numeroase întrebări, Chiril a notat în caietul lui un singur cuvânt, indestructibil, dar oare chiar era așa? Pe vremea când se întâmplă acțiunea, în 1950, goana după burghezie era la fel de importantă ca goana după aur, era aspru judecată dar acceptată. Personajele secundare sunt bine conturate iar cuvintele alese sunt unele cam dure uneori, însă așa e și romanul. Când Chiril ajunge după gratii, nu se gândește că lumea sa a luat sfârșit, ci că de abia a început. Această filosofie pentru unii greu de înțeles, era sănătoasă în acea vreme. În colivie aveai mâncare, acasă poate nu era așa, dar ce te faci însă când golurile tale nu mai pot fi umplute de mâncare și plimbare? Ce te faci atunci când filosofia ta trebuie să aibă sfârșit și nu coperta caietului era acela?