Vanatorii de fantome

Edițiile aflate acum în stocul anticariatului PrintreCarti.ro - Comandă online!


Cornelia Funke - Vanatorii de fantome
A reușit să ajungă în inimile copiilor cu romane precum "Inimă de cerneală", "Când Moș Crăciun a căzut din cer" sau "Cavaleri, săbii și sânge de balaur", iar acestea sunt doar câteva din zecile povești publicate. Vorbim despre Cornelia Funke ce s-a născut pe 10 decembrie 1958 în orașul german Dorsten. Când era copil își dorea meserii periculoase cum ar fi pilot de curse sau astronaut dar pe măsură ce a crescut în vârstă și-a dat seama că are nevoie de ceva ce să o țină cu picioarele pe pământ. Așa a decis să urmeze facultatea de pedagogie din Hamburg și să ajungă asistent social. În această perioadă a lucrat cu copiii din medii nefavorizate și a încercat să îi facă fericiți prin orice mijloace. Le spunea povesti, le desena, lucruri ce i-au demonstrat că ar putea să facă asta pentru copiii din întreaga lume. Așa apare prima sa serie de povestiri în 1993, dar despre ea vom vorbi mai jos, ce nu a reușit să aibă succes în țara natală. A mai încercat și cu "Stăpânul hoților" dar nici asta nu a reușit să devină prea cunoscută. Când dintr-o pură întâmplare romanele sale au fost traduse în limba engleză, Cornelia a ajuns o mare vedetă în rândul copiilor datorită stilului său atât de simplu și al desenelor explicite.
Seria "Vânătorii de fantome" a fost publicată începând cu anul 1993 și până în 2001 în limba germană. În limba română are să apară la editura Litera în 2009 și la editura Booklet în 2016.
Tom Tomsky va fi eroul nostru de-a lungul paginilor, un băiat destul de împiedicat și timid ce mai tot timpul a stat în banca sa și acasă și la școală. Într-o zi mama sa îl trimite în subsol pentru a aduce suc de portocale și ajuns acolo simte o senzație nouă pentru el: frig și neliniște. Atunci își dă seama că este bântuit, în subsolul sau trăiau Fantoma Mediu Sinistră și Fantoma Incredibil de Scârboasă ce se simțeau ca la ele acasă. Partea bună este că prietena bunicii sale, Hedwig Sucdechimion, este vânător de fantome și îl va ajuta să experimenteze o aventură cum nimeni nu a mai avut vreodată. Împreună cu prietenul său Hugo, încep să învețe tainele paranormalului iar după ce rezolvă cazul subsolului său, trec la lucruri cu adevărat serioase. Plecați în vacanță la un hotel de lux îl descoperă pe Spirit-Fulger ce transforma orice oaspete putea într-o stafie și voia să aibă o armată cu care să distrugă omenirea. După multe mistere rezolvate cu succes, Tom trebuia acum să își susțină examenul de vânător de fantome de gradul III, dar ce ne facem când în Mlăștineni apare o fantomă cum nu s-a mai întâlnit vreodată? Oare Tom va avea puterea și curajul să o distrugă sau se va lăsa păgubaș chiar acum când mai are atât de puțin până la examen?


sus