Despre Costache Negruzzi
Costache Negruzzi (n. 1808, satul Hermeziu, judetul Iasi – d. 24 august 1868) a fost un om politic si scriitor roman din perioada pasoptista, fiul paharnicului Dinu Negrut si al Sofiei Hermeziu. E scolit acasa cu profesori de greaca si franceza. Spre deosebire de literatii din cercul lui, nu pleaca la scoli peste hotare. Dar acest fapt nu-l impiedica sa se afirme magistral inaintea tuturor scriitorilor secolului al XIX-lea. In perioada revolutiei grecilor contra otomanilor (1821), il aflam alaturi de familie la mosia tatalui la Sirauti, judetul Hotin, de unde in 1822 soseste la Chisinau.
Dobandeste patima pentru scris datorita lui A. Puskin, aflat in exil în Basarabia, din opera caruia va traduce proza Carjaliul si poezia Salul negru. Mosia parintilor, legaturile de rudenie (un frate al tatalui traia aici), precum si temele care-l inspira, il leaga de Moldova dintre Prut si Nistru. Dupa moartea tatalui sau imbratiseaza diferite functii (diac de visterie, caminar, postelnic, deputat, primar de Iasi, director al Vistieriei, aga, vornic, ministru al finantelor, membru al Divanului domnesc). Publica in aceasta perioada cateva traduceri de poezii (Mnemon de Voltaire, Prostia Elenei de Marmontel), si cateva nuvele, care au avut mare efect.
In 1837, indemnat de scrierile patriotilor de peste munti, studiaza istoria si publica anecdota Aprodul Purice. In acelasi an este ales deputat al judetului Iasi. In 1838 este exilat pentru scrisoarea Vandalism (aparuta in decembrie 1837). In 1839 se casatoreste, la 6 iulie, cu Maria Gane si publica: Reteta, Catacombele Manastirii Neamtului, Riga Poloniei si Printul Moldaviei, Un poet necunoscut, Au mai patit-o si altii, La Maria si alte opere. In anul urmator este ales primar al orasului Iasi si e numit codirector al Teatrului National, alaturi de M. Kogalniceanu si V. Alecsandri. publica nuvela istorica Alexandru Lapusneanul in revista Dacia literara (nr. 1). Mai vad lumina tiparului: O alergare de cai, Fiziologia provincialului si alte opere. In 1843 devine director (ministru) al Vistieriei. Publica lucrarea Cantec vechi in Foaie pentru minte, inima si literatura. In 1845 apare nuvela Sobieski si romanii. Elogiaza eroismul Anei Ipatescu, desi nu ia parte la miscarea revolutionara din 1848.
Este ales membru al Academiei, dar din cauza bolii nu participa la solemnitate si nu-si tine obisnuitul discurs de receptie in 1867, fiind doborat de boala. Se stinge in urma unui atac de apoplexie la 24 august 1868, la Iasi.