Dan Lungu - Sunt o baba comunista

Cu un palmares impresionant de premii, printre care premiul Goethe-Zentrum sau cel al societății Junimea, Dan Lungu este un scriitor contemporan ce a reușit să câștige aprecierea nu numai a românilor, ci și a străinilor.  S-a născut pe 15 septembrie 1969 la Botoșani și odată cu liceul a plecat la Iași, unde a terminat cu note maxime facultatea de Filosofie. După cursuri internaționale de formare și a obținut doctoratul, a urmat și studii post- doctorale la Sorbona unde a aprofundat sociologia și politica. A urmat apoi o carieră longevivă de profesor universitar și o implicare din suflet în cultura ieșenilor, lucruri pe care le face și astăzi. Literatura a iubit-o de când era copil însă primul volum l-a publicat la vârsta de 27 de ani, continuând apoi cu publicarea povestirilor în diverse reviste.  Din 2001 devine membru al Uniunii Scriitorilor unde a fost un apărător al drepturilor și a ajutat peste 20 de scriitori să rămână pe poziții.

Romanul "Sunt o babă comunistă" a fost publicat pentru prima dată de către editura Polirom în 2007, ediție ce o puteți găsi pe site-ul nostru alături de cele din 2010 și 2013.

Protagonista noastră de această dată este Emilia Apostoae, baba comunistă din titlu ce ne prezintă viața sa din prezent și trecut cu atâta ardoare încât ai spune că este vecina ce te vizitează uneori să beți o cafea. Unica să fiica, Alice, plecase în Canada la muncă, iar când se mai întorcea pe acasă, era zi de sărbătoare. Se înlocuiau perdelele, se curăța bine de tot podeaua, se făcea mâncare ca la nuntă, iar Țucu, tatăl ei văruia toată casa. Totuși Alice are un rol mai important decât acela de fiică, acela de a o convinge să renunțe la ideile comuniste ce i-au fost impuse în trecut și să voteze cu liberalii pentru a avea o viață mai bună. Emilia trăise la țară unde munca persiduă nu avea niciodată sfârșit, găleți cu apă din fântână, hrană la animale, greblat gradina, toate astea o făceau să își dorească să plece de acolo. Când tanti Lucreția și nenea Andrei au luat-o la oraș prima dată, a spus că nu mai vrea să plece, avea parfum și pantofi noi, la mama ei acasă avea cizme de gumă și grajduri, și uite așa dorința sa ardea în suflet. După căsătorie se mută în locul visurilor sale, primește un loc stabil de muncă de la Partidul Comunist și se localizează în clasa bogaților. Îi plăcea la fabrică datorită colegilor glumeți, însă când partidul se va destrăma, și viața sa va căpăta același destin. Singurul lucru bun rămăsese că încă locuiește la oraș și are o fiică, în rest viața sa era formată din amintiri frumoase din timpul comunismului.