Daniel Pennac - Necazuri cu scoala

Daniel Pennacchioni, cunoscut ca Daniel Pennac, născut la 1 decembrie 1944, în Casablanca, Morocco, este un autor francez, ce a primit "Blue Metropolis Grand Prix" în anul 2008 pentru întrega sa carieră.

Și-a petrecut copilăria în Africa (Djibouti, Etiopia, Algeria, Africa Ecuatorială), Asia de Sud-Est (Indochina) și Franța (inclusiv La Colle-sur-Loup), în funcție de ce deplasări avea de făcut tatăl său, ofițer în armata colonială, acesta ajungând la gradul de general la sfârșitul carierei.

Obține diploma de master în literatură la Universitatea din Nisa, devenind profesor de franceză în anul 1969, la o facultate din Soissons. În anul 1973 publică primul său eseu, denumit "Le Service militaire au service de qui?", un pamflet despre serviciul național, apoi scriind cărți pentru copii, în 1985 dând naștere familiei Malaussene în romanul "Au bonheur des ogres", impunându-și stilul ritmic, alunecos și răutăcios.

Printre cele mai cunoscute scrieri ale sale se numără: seria "Malaussene", ce include romanele: "Au bonheur des ogres", "La Fee Carabine", "La Petite Marchande de prose", "Monsieur Malaussene", "Des chretiens et des maures", "Aux fruits de la passion", "Monsieur Malaussene au theatre"; "Chagrin d'ecole" (2007), "Pere Noel" (1979), "Messieurs les enfants" (1997), "Le dictateur et le hamac" (2003), "Merci" (2004), etc.

Cartea "Necazuri cu școala" descrie modul în care sistemul de învățământ se ocupă de elevii cu rezultate mai slabe la învățătură, autorul descriindu-se ca un caz fără speranță în anii lui de școală, însă, cu ajutorul unor profesori care l-au înțeles, susținut și încurajat, la maturitate acesta a ajuns un profesor ce predă, nu neapărat elitelor unei clase, ci mai ales elevilor considerați de societate ca irecuperabili.

În cartea sa, Pennac scrie din toate cele trei ipostaze, cea de elev slab la învățătură, profesor și cea de părinte, scriind despre problemele elevilor cu rezultate slabe la învățătură, dar și despre neputința părinților și profesorilor de a îi înțelege. Ajuns profesor, Pennac le explică elevilor săi de ce este atât de important să învețe, nu pentru notă, profesori sau părinți, ci pentru puterea pe care ți-o oferă cunoștințele căpătate.

Cartea combină memoriile din perioadele de școlarizare și predare ale autorului, cu un fel de manifest despre ceea ce ar trebui să ofere predarea, dar și simpatia și sprijinul ce ar trebui să fie acordate de către profesori și părinți elevilor cărora nu le este atât de simplu și ușor să învețe. Însă, autorul povestește și despre momentele în care nici el nu a reușit să fie suficient de răbdător și generos în cariera sa de profesor.

Un alt aspect scos în evidență de Pennac este faptul că de foarte multe ori lipsa progresului academic este dat de încrederea în sine a elevului: dacă trece printr-o pasă proastă, dintr-un motiv oarecare, iar părinții și profesorii îi spun încontinuu că își irosește viața, acest lucru nu îl va ajuta cu nimic, existând momente în care devine mai ușor să te identifici ca un "caz fără speranță", decât să continui să încerci și să eșuezi. Copii aflați în această situație pot reveni pe drumul cel bun în cazul în care au norocul de a găsi un profesor care să îi ajute, să îi sprijine, să îi motiveze să nu renunțe.

În anul 2007, chiar în anul publicării sale, Daniel Pennac primește premiul Renaudot pentru cartea "Necazuri cu școala", premiul ce poartă numele lui Theophraste Renaudot, cel care a creat primul ziar francez în anul 1631.

Romanul lui Daniel Pennac, "Necazuri cu școala", se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Poliron (2008) și Polirom (2016).