Divina comedie este un poem narativ scris de Dante Alighieri, început în anul 1308 și finalizat în anul 1320, cu un an înainte de moartea scriitorului. Lucrarea a fost publicată într-o primă ediție sub numele de Comedia, în anul 1472. Adjectivul Divina a fost adăugat de Giovanni Boccaccio și prima dată când a fost publicată sub numele complet a fost în anul 1555.
Divina comedie este considerată de mulți cea mai bună operă din literatura italiană și una dintre cele mai bune din toată lumea. Viziunea poemului la adresa a ceea ce se întâmplă după moarte, reflectă perfect credințele lumii medievale de atunci, după cum au fost impuse de Biserica occidentală în secolul XIV. În același timp opera a ajutat la implementarea limbii toscane scrise, care mai apoi a ajuns să fie chiar limba italiană oficială.
Poemul descrie în detaliu călătoria lui Dante prin Infern, Purgatoriu și Paradis, care alegoric vorbind reprezintă călătoria sufletului spre Dumnezeu. Dante se folosește de teologia creștină medievală, precum și de idei filosofice ale lui Thomas Aquinas.
Prima parte, Infernul, reprezintă conștientizarea sufletului a păcatului, pentru ce este acesta cu adevărat și reprezentarea monstruoasă a trei tipuri de păcat: indulgența de sine, violența și răutatea. Acestea trei reprezintă și cele trei mari diviziuni ale Iadului lui Dante.
Purgatoriul reprezintă de fapt viața creștină. Sufletul creștin ajunge aici escortat de un înger. În scrisoarea lui Dante către Cangrande, acesta face referință la fuga poporului lui Israel din Egipt și transformarea sufletului din suferință și întristarea, la o stare de grație uniformă.
Paradisul are o natură mult mai teologică, decât primele două, Dante recunoscând că viziunea Raiului pe care el o are, este doar o imagine omenească și de fapt imaginea de ansamblu este mult mai grandioasă.