Despre Demostene Botez
Demostene Botez (n. 29 iulie 1893, satul Hulub, comuna Dangeni, Botosani - d. 17 martie 1973, Iasi) a fost un scriitor si publicist roman, academician (membru corespondent din 1963) si avocat (licentiat in drept al Facultatii din Iasi).
Invata la scoala primara in satul Hulub, apoi isi urmeaza studiile la Botosani si Iasi. La Iasi este elev al vestitului Liceu Internat, pe care il absolva in anul 1912. Se inscrie la Facultatea de Drept, unde isi ia licenta in 1915. Intre 1916 - 1917 participa ca ofiter la primul razboi mondial. Reuseste sa se impuna ca avocat dupa demobilizare, si devine Vicepresedinte al Uniunii Avocatilor din Romania (1948).
A practicat avocatura in paralel cu activitatea literara pana in 1950, cand a renuntat total la cea dintai. Inca din vremea liceului frecventeaza cercul literar al Vietii romanesti si publica in revista cu acelasi nume o mare parte din creatia sa. Debuteaza literar in anul 1911, cu versuri publicate in revista ieseana Arhiva, iar editorial, in 1918, cu volumul de poezii Muntii, premiat de Academia Romana. Au fost urmate de volumele: Floarea pamantului (1920), Povestea omului (1923), Zilele vietii (1927), Cuvinte de dincolo (1934). In 1919 editeaza pentru o perioada scurta revista Insemnari literare. A activat ca ziarist la Cronica, Arena si Momentul.
In 1930, Demostene Botez devine unul dintre conducatorii Vietii romanesti odata cu mutarea acesteia la Bucuresti, al carei redactor-sef va fi, incepand din 1962. In 1965 devine si directorul acestei importante reviste. Intre anii 1964-1965, dupa al doilea razboi mondial, va detine importante functii (deputat, membru al Academiei, presedinte al Uniunii Scriitorilor) - Publica proza memorialistica, traduceri, note de calatorie. Moare la Bucuresti, la 17 martie 1973.
Opera scriitorului este compusa din romane: Ghiocul (1931), Inaltarea la cer (1937), Oameni de lut (1947), Bucuria tineretii (1957), volume de poezii, nuvele si povestiri: Noaptea luminata (1962), Document (1964), Tramvaiul de noapte (1973), literatura pentru copii. A mai publicat brosuri de literatura propagandistica, traduceri din Moliere, Flaubert, Aristofan, Gorki si Radiguet.