Dino Buzzati - Desertul tatarilor

Poate ați auzit numele de Dino Buzzati pe coperțile a cărți precum O dragoste sau Marele portret, sau poate semnat pe sutele de tablouri ce se află acum în galeriile milaneze și chiar la finalul articolelor din ziarele italiene. S-a născut în toamna anului 1906 într-o familie intelectuală și încă de mic a fost interesat de artă așa că a luat cursuri de vioară și pian. La 14 ani începe să citească din marii clasici iar după moartea tatălui său publică primul roman, Cântecul munților. Se înscriea facultatea de drept și în ultimul an primește oferta de a fi stagiar pentru un ziar popular în acea vreme. Așa își construiește o carieră prolifică în jurnalism și ajunge unul dintre cei mai îndrăgiți din domeniu. În 1965 va scrie o serie de articole despre spiritism și paranormal și acestea vor fi însumate în volumul "Tainele Italiei".

Romanul "Deșertul tătarilor" a fost publicat pentru prima dată în 1940 la editura Rizzoli. În limba română apare la editura Minerva în 1972, ediție ce va fi urmată de Univers în 1996 și Polirom în 2002 și 2011.

Sublocotenentul Giovanni Drogo devine acum ofițer și este trimis la Cetatea Bastiani, foarte departe de orașul său. Acolo era o câmpie imensă denumită popular deșertul tătarilor pentru că în urmă cu ceva vreme acolo s-au ținut lupte aprige. Cum nimic interesant nu s-a mai întâmplat, cetatea a rămas o clădire abandonată chiar dacă cândva era un punct strategic pentru urmărirea inamicilor. Viața lui Drogo acolo era supusă regulilor armatei și chiar dacă voia să plece, trebuia să mai aștepte câteva luni pentru a i se permite. Singura speranță care îl ținea în picioare era aceea că într-o bună zi își vor face apariția inamicii și el va fi considerat erou după ce îi va doborî. Visul i se îndeplinește după o vreme când din zare încep să se vadă sute de oameni înarmați însă când se apropie descoperă că erau aliații lor. După patru ani Drogo se întoarce acasă pentru a-și petrece concediul însă se simte exclus din viața cotidiană și deloc în largul lui. Încearcă să își facă transferul dar prea mulți colegi i-au luat-o înainte și ajunge tot la cetate. Trec săptămâni, luni și ani, Drogo își vede colegii plecând sau pierind din cauza sănătății și când voia să renunțe devine maior. Nu apucă să se bucure prea mult de noua sa funcție pentru că o boală de ficat îl răpune și chiar când începe războiul, el este trimis la pat. Moartea îl va vizita când va rămâne singur într-o cameră mică de hambar, dar îl va prinde fără regrete căci el a făcut tot ce i-a stat în putință.

Romanul a fost adaptat în filmul italian unanim în regia lui Valerio Zurlini. Din păcate scenariul nu a fost cu totul fidel cărții însă vă puteți bucura de două ore interesante.