Publicată pentru întâia oară în anul 1981, trilogia „Dragostea și revoluția” avea să fie un volum controversat în istoria literaturii universale. Cartea este redactată într-o notă agresivă și o bună bucată de vreme va fi supusă cenzurii. Titlul operei este ales întocmai pentru a trezi reacția publicului în fața nedreptăților sistemului comunist. Săraru ne vorbește despre inegalitățile dintre clasele politice, despre neputința țăranului în fața boierilor, despre putere, trudă și acte de injustiție. Cartea este un manifest împotriva sărăciei, împotriva manipulării în masă și, mai ales, împotriva corupției. Dragostea de patrie este adesea sufocată de neajunsuri, ba chiar dispare sub mormanul de nemulțumiri.
Dinu Săraru cunoaște comunismul, căci a trăit cu el și reușește cumva să contureze realist povestea unei epoci, marcând istoria unei țări. Deși frica de cenzura era mare, scriitorul aduce în atenția cititorului fapte grave, ba chiar se încumetă să facă acuzații la adresa conducerii țării. Manuscrisul este bine închegat, ajustat cu fel și fel de nuanțe literare și vine cu lungi pasaje descriptive. Săraru vorbește despre sărăcie în mare parte, despre raționalizarea hranei, despre limitarea accesului populației la informații, despre lipsa libertății de exprimare, despre acordurile nocive cu alte state, despre mizeria politică a vremurilor. Fără să își îndrepte atenția asupra vreunui personaj aparte, scriitorul știe clar pe cine să atace și nu se sfiește să ne arate disprețul său.
O bună bucată de vreme, cartea lui Săraru nu ajunge pe piață, bibliotecile nu o primesc, iar editurile cu greu acceptă să o publice. Autorul duce o luptă grea pentru a-și vedea manuscrisul ajuns la cititori. În accepțiunea sa, comunismul avea să îi fure românului tot, chiar și viața personală, pe care cetățenii o dedicau întru totul partidului. Romanul va fi adaptat pentru o producție cinematografică, care va înregistra un succes extraordinar.
Viața de partid, cum o numește autorul, nu este nici pe departe una ușoară, căci implică sacrificii și aduce pericole la orice pas. Vedem, așadar, o adevărată goană pentru libertate, dar o goană ascunsă, umbrită de o teamă permanentă. Mărturisirile scriitorului se vor dovedi incomode pentru membrii partidului, însă presiunile de mai sus nu îl vor opri, ba din contră. Săraru dedică un întreg capitol problemei colectivizării și pune accent deosebit pe imaginea falsă a țăranului fericit. Scriitorul arată că, de fapt, controlul excesiv și deposedarea oamenilor de propriile avuții duce la revoltă, în niciun caz la bunăstare și stabilitate economică.
Manuscrisul devine rapid o piedică în calea superiorilor, a conducătorilor instituțiilor, și este revizuit la cerere. Abia la câțiva ani de la căderea comunismului, Săraru aduce în fața cititorului forma brută a romanului.
La numai un click distanță, pe site-ul anticariatului nostru, lucrarea se găsește în mai multe ediții, după cum urmează: Eminescu (1981), Eminescu (1986), Eminescu (1989).