Dinu Săraru s-a născut în județul Vâlcea, în apropiere de Horezu și este cunoscut îndeosebi pentru colaborarea cu gazetele și alte publicații locale. Director executiv de teatru, eseist și dramaturg, Săraru se arată de mic interesat de istoria patriei sale, de sfera politică și, în special, de relațiile dintre clasele sociale. Este marginalizat o bună bucată de vreme, însă odată cu venirea la putere a lui Ion Iliescu este renumit în funcția de conducere la Teatrul Național. Demisionează însă în 2004 când se temea oricum că ar fi fost demis de președintele Băsescu.
Apărut în 1974, romanul de ficțiune construit de Dinu Săraru avea să facă înconjurul Europei, însă mai întâi va fi considerat un manuscris rușinos și aproape că va fi adăugat la index. Cartea lui Săraru avea să facă o demonstrație de talent, iar imaginea lumii simple de la țară avea să aibă un impact extraordinar asupra cititorului. Cartea este redactată într-o manieră simplă, într-un limbaj decent, dar conține subtile trimiteri la clasa politică a acelor vremuri. Comparat adesea cu marii romancieri ai lumii, Săraru se autoironizează și admite că multe dintre scrieri i-au fost cenzurate.
Viață omului simplu, a țăranului pornit de jos, lupta pentru evoluție este tema principală a scrierii lui Săraru. Observăm, pe alocuri, tendința autorului de a se implica activ în procesul de transhumanță al cetățenilor de la sat către zone mai dezvoltate. Cei rămași însă la vatra satului sunt însă cei mai bătrâni, care deja și-au trăit bună parte din viață și nu se pot despărți de bucata lor de pământ. Scriitorul utilizează câteva artificii literare și oferă un adevărat spectacol audienței. De asemenea, sunt colectate momente importante din istoria țării și cumva adunate laolaltă, ori sunt analizate fapte de măreție dintr-un trecut mult prea îndepărtat.
Săraru este mândru de țăranii săi, dar și dezamăgit de soarta amărâtă a acestora. Autorul transmite gânduri pașnice către clasa politică a acelor timpuri, ba chiar își critică superiori pe alocuri, după care tratează ideea de libertate a popoarelor subjugate de comunism. Romanul este o frescă școală deosebită, un itinerar magistral, o alegorie adusa celor din pătura de jos a societății.
„Niște țărani” a fost adesea comparat cu romanul lui Marin Preda, „Moromeții”. Asemănările sunt, într-adevăr, multiple, însă diferența dintre viziunile celor doi scriitori este evidentă. Săraru își îndreaptă atenția către o masă de oameni, fără să pună accent pe un singur personaj. Observăm o precizare față de traiul de la sat, dar și o descriere amănunțită a obiceiurilor și cutumelor locale. Numele lui Săraru deși prăfuit, nu va fi uitat, iar operele sale vor fi la mare căutare chiar și astăzi. Lumea văzută prin ochii autorului este una cu totul nouă, care ne va surprinde prin mirajele și fantasmele ei rurale.
La numai un click distanță, pe site-ul anticariatului nostru, manuscrisul se regăsește în mai multe ediții, după cum urmează: Eminescu (1978), As (1991), Minerva (1982).